Ilie Bolojan, Nicusor Dan, primire Cotroceni.

Trei scenarii pentru viitorul guvern discutate la Cotroceni. Un nume greu din PNL nu agreează soluția Bolojan

Varianta Ilie Bolojan premier susținut de patru formațiuni proeuropene este doar unul dintre scenariile avute în vedere pentru formarea viitorului guvern. Dinspre social-democrați au fost înaintate alte două variante la întâlnirea cu Nicușor Dan de la Palatul Cotroceni, potrivit informațiilor Libertatea.

Cuprins:

Negocierile între partide și noul președinte al României au intrat miercuri, 28 mai, în faza scenariilor alternative. În discuțiile de la Palatul Cotroceni, prima variantă a rămas cea cu Ilie Bolojan prim-ministru, cu susținerea a patru formațiuni politice – PNL, USR, PSD, UDMR și a grupului minorităților.

Sursele Libertatea indică faptul că Bolojan nu este agreat de toate grupărilor din PSD și nici integral în PNL. Ar fi vorba despre nemulțumiri exprimate de grupul din PNL influențat de Hubert Thuma, șeful CJ Ilfov, din care mai fac parte câțiva lideri din teritoriu. „Aripa Thuma” nu ar vedea cu ochi buni varianta Bolojan premier, lucru de care se agață și unii șefi din PSD.

Potrivit informațiilor Libertatea, nici președintele PSD, Sorin Grindeanu, nu este încântat de varianta Bolojan premier. Liderul social-democrat ar face demersuri pentru a deveni președinte al Camerei Deputaților, lăsând pe altcineva de încredere să supravegheze activitatea din Executiv, oricare ar fi varianta guvernamentală, politică sau apolitică.

Informațiile din culise arată că nu este exclusă în acest moment nici varianta unui guvern apolitic. Soluția cu premier tehnocrat este a doua variantă înaintată de PSD în negocierile de la Palatul Cotroceni.

Într-o intervenție la Antena 3, Victor Negrescu, vicepreședinte din partea PSD al Parlamentului European și participant la discuțiile de la Palatul Cotroceni, menționa că varianta unui premier tehnocrat pare „să prindă contur”, chiar dacă, în discuțiile cu președintele Dan, n-a fost înaintat niciun nume care să conducă Executivul. Partidele politice, pe de altă parte, „au aruncat” o variantă pe piață: Lucian Croitoru, consilier la Banca Națională a României.

„E o stradă înfundată” care duce spre eșec, declara recent Kelemen Hunor, președintele UDMR, despre varianta premierului tehnocrat. Rezerve în acest sens au arătat atât USR, cât și PNL – gruparea din partid care participă la negocieri și care este alături de Ilie Bolojan. Pe de altă parte, contestatarii interni ai lui Bolojan văd în eșecul ratării funcției de premier de către șeful PNL un prim pas pentru slăbirea autorității sale și poate o problemă în încercarea de a ajunge președinte plin la următorul congres.

Ultima guvernare tehnocrată a fost între noiembrie 2015 și decembrie 2016, când premier a fost Dacian Cioloș, iar acesta a fost constant sub tirul atacurilor și respingerii demersurilor politice de PSD, care controla majoritatea din Parlament.

Apărută ca experiment în perioada guvernărilor „Nicu și Marcel”, adică a premierilor Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, pentru câte un an și nouă luni, rotativa guvernamentală revine în discuțiile politice de la Cotroceni. Varianta are totuși mai multe necunoscute. În primul rând, nu este clar despre câte rotații s-a vorbit la negocieri: doar una, adică schimbarea premierului PNL cu unul PSD, sau două – schimbare cu unul PSD, apoi și unul de la USR.

Nemulțumirile pleacă de la faptul că primul premier, care potrivit discuțiilor ar urma să fie numit de PNL, ar trebui să scoată castanele fierbinți din foc. Ulterior, după o perioadă de austeritate, mai moderată sau mai dură, premierul sau premierii care îl urmează ar fi cei care punctează electoral. Așadar, unii și-ar strica imaginea, în timp ce unii ar putea culege roadele, exact în pragul primelor rânduri de alegeri, adică localele și parlamentarele din 2028.

Sursele politice consultate de Libertatea arată că discuțiile vor avea, cu siguranță, mai multe runde. Fiecare partid va trebui să meargă în forurile interne unde să expună variantele pe care sunt deschiși sau nu să le accepte pentru viitoarea guvernare.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

Source URL: https://www.libertatea.ro/stiri/trei-scenarii-pentru-viitorul-guvern-discutate-la-cotroceni-un-nume-greu-din-pnl-nu-agreeaza-solutia-bolojan-variantele-propuse-de-psd-5324502


Analyse


2026-05-23 11:53:12

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.