Că tot au revenit în actualitate conflictele internaţionale, niciunul nu a perturbat atât de puţin ordinea globală ca „războaiele whiskyului”, în care Canada şi Danemarca s-au înfruntat timp de patru decenii, scrie The Economist.
A izbucnit în 1984. Improbabilul conflict a implicat o insulă de un kilometru pătrat din mijlocul unui canal arctic îngheţat, care marchează graniţa dintre Groenlanda (acum o parte autonomă a Danemarcei) şi teritoriul canadian Nunavut. Ambele părţi au presupus că stânca este a lor. Ceea ce ar fi putut fi considerat un casus belli de către ţările mai mici a devenit, pentru cuplul nordic, un exerciţiu de civilizaţie diplomatică. Oficialii canadieni care au vizitat insula au marcat teritoriul lăsând acolo whisky şi steaguri. Danezii şi-au afirmat suveranitatea înghiţind alcoolul şi lăsând la schimb rachiu, pentru ca oficialii canadieni să sufere după beţia dată de băutura tare. În loc de focuri de puşcă trase, ocazional au fost schimbate scrisori politicoase. Când cearta a devenit obositoare, un grup de lucru a muncit ani de zile, convenind ca insula să fie împărţită în două, de la mijloc. Ostilităţile s-au încheiat astfel în 2022. Cu duşmani ca aceştia, cine mai are nevoie de prieteni? După cum se dovedeşte, atât Europa, cât şi Canada ar putea ieşi în lumea largă pentru a căuta alianţe îmbunătăţite. Întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă pe 20 ianuarie a adus perspectiva extinderii războaielor comerciale şi a naţionalismului agresiv în politica externă. Nervii zvâcnesc de ambele maluri ale Atlanticului de Nord. Statele de la marginea Uniunii Europene îşi regândesc legăturile cu clubul european. Elveţia a fost de acord cu o alianţă mai strânsă, iar Islanda va organiza un referendum în 2027 privind aderarea. Groenlanda, care a părăsit UE în 1985, după ce şi-a câştigat autonomia faţă de Danemarca, ar putea lua în considerare reintegrarea, având în vedere obsesia lui Donald Trump pentru ea. Dar Canada poate avea cele mai multe motive de îngrijorare. Trump îşi înţeapă vecinul sugerând că este pe cale să devină cel de-al 51-lea stat al Americii şi se referă la prim-ministrul canadian numindu-l „guvernatorul Justin Trudeau”.
Canada şi Uniunea Europeană au nevoi complementare – UE are nevoie de spaţiu şi resurse, Canada are nevoie de oameni. Extinderea ar tripla suprafaţa UE şi ar adăuga doar 40 de milioane de locuitori la populaţia actuală de 440 de milioane.
În aceste condiţii, oficialii de la Ottawa şi din capitalele UE au făcut schimb de idei despre cum să se ocupe de o altă luptă a preşedintelui Trump. Charlemagne (aşa cum este cunoscută o coloană editorială din revista The Economist, dedicată afacerilor europene şi care se identifică cu editorialistul Stanley Pignal), care se bucură atât de moştenire europeană, cât şi canadiană, are pregătită o soluţie pentru problemele ambelor state: UE ar trebui să invite Canada să devină al 28-lea membru al său. Ideea (nu chiar atât de simplă) pentru CanadEU îl precede pe preşedintele Trump. Pe scurt, Canada este o ţară întinsă şi binecuvântată cu resurse naturale, dar relativ puţini locuitori, în timp ce UE este mică, înghesuită şi săracă în minerale. Sigur, regulile UE rezervă calitatea de membru „statelor europene”. Cu toate acestea, în ciuda unui ataşament rezidual faţă de spiritul de frontieră, canadienii pot fi consideraţi cetăţeni europeni de onoare. Ţara a îndurat trei seturi de colonişti de pe bătrânul continent, începând cu o scurtă incursiune vikingă. La fel ca europenii, canadienii cred că pieţele funcţionează, dar trebuie să fie temperate de statele providenţă. Guvernele lor oferă cetăţenilor acorduri similare: taxe mari, politici parlamentare dezordonate (Canada ar putea avea în curând un nou „guvernator”, având în vedere lipsa de popularitate a domnului Trudeau) şi standarde de viaţă bune pentru aproape toţi. Ambele ţări fac comerţ deschis, îşi fac griji pentru încălzirea globală şi nu le plac armele, pedeapsa cu moartea şi agresiunea rusească. Însă Europa are mai multe de câştigat dintr-o legătură cu Canada decât accesul la rezerva strategică de sirop de arţar a Quebecului. Europenii pot fi cumpăraţi pentru a accepta extinderea prin perspectiva ca uniunea lor să îşi tripleze suprafaţa în timp ce adaugă doar 40 de milioane de canadieni la o populaţie de 440 de milioane. UE ar trece de la o densitate a populaţiei nu departe de cea a Chinei la cea a Americii – presupunând că suficienţi greci sau belgieni se vor oferi voluntari pentru a trăi în condiţii destul de reci.
„Războiul whiskyului” dintre Canada şi Danemarca a fost un conflict paşnic pentru o insulă din zona arctică, rezolvat printr-un schimb simbolic de băuturi alcoolice şi împărţirea teritoriului în 2022.
Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro
Source URL: https://www.zf.ro/business-international/business-magazin-uniunea-europeana-are-nevoie-de-spatiu-si-resurse-22787615
