Pentru mulți tineri români, primul vot vine odată cu studenția. Este acel moment în care, departe de orașul natal, într-un mediu academic nou, tinerii sunt puși pentru prima oară în fața unei decizii politice cu greutate.
În teorie, este și
perioada în care crește interesul pentru viața publică, pentru dezbateri și
valori democratice. Iar cercetările o confirmă: cu cât nivelul de educație este
mai ridicat, cu atât crește și probabilitatea de implicare civică și
electorală. Prin natura mediului în care trăiesc, studenții au mai mult acces la informație, mai multe ocazii de expunere la idei politice și mai multă
libertate de exprimare. Și totuși, chiar și în universități, participarea la
vot nu este o constantă. De ce?
Pentru
a înțelege mai bine ce îi motivează sau ce îi descurajează pe studenți să
participe la procesul democratic, „Weekend Adevărul“ a discutat cu
Cristian-Alexandru Ghiurcă, președintele Uniunii Studenților din România (USR),
care crede că principalul obstacol nu este lipsa de interes, ci lipsa de
înțelegere a sistemului democratic în ansamblul său. „E o problemă generală de
educație civică, de neînțelegere a ceea ce înseamnă participare democratică și,
mai ales, a diferențelor dintre tipurile de alegeri. Mulți studenți nu cunosc
atribuțiile specifice ale aleșilor – fie că vorbim de parlamentari, de
eurodeputați, de primari sau de președinte. Asta face ca unii să simtă că votul
lor nu are impact real, pentru că nu știu exact ce anume decid prin acel
vot“, explică Ghiurcă.
Reprezentantul
studenților atrage atenția asupra unui spațiu esențial pentru formarea
spiritului civic – chiar universitatea. „Din păcate, în România persistă ideea
că universitățile trebuie să rămână complet apolitice. Dar mulți dintre cei
care ne predau sunt membri de partid. E un paradox: politicul există în sistem,
dar nu se vorbește despre el. Iar educația civică ar trebui să înceapă tocmai
aici“. El speră că noul mandat ministerial de la Educație va aduce inițiative
concrete în acest sens: „Trebuie să pregătim studenții nu doar profesional, ci
și civic. Dacă vrem să combatem extremismul, trebuie să o facem prin educație.
Dacă vrem o participare sănătoasă, trebuie să le dăm tinerilor uneltele ca să
înțeleagă procesul democratic și să simtă că au un loc real în el“.
Pe
lângă neclaritatea legată de atribuțiile instituțiilor, un alt motiv esențial
pentru care mulți studenți nu votează este neîncrederea profundă în stat și în
mecanismele de reprezentare: „Dacă tu crezi că statul e corupt, că totul e decis
dinainte, că votul tău nu contează, atunci nu-ți dorești să intri în procesul
democratic. E o reacție de autoapărare și de respingere“, subliniază Ghiurcă.
În
același timp, președintele Uniunii Studenților atrage atenția și asupra
dificultăților logistice cu care se confruntă mulți tineri: „Pentru studenții
care învață într-un alt oraș decât cel de domiciliu, votul devine un proces
complicat. Nu toți au viză de flotant, iar lipsa unei soluții digitale
eficiente face ca exprimarea votului în altă localitate să devină descurajantă.
Nu e vorba doar de voință, ci și de un sistem greoi care nu ajută“. Totuși,
Ghiurcă rămâne optimist: „Vedem deja un trend crescător – în momentul în care
miza alegerilor este percepută ca fiind legată direct de soarta țării, prezența
crește. Alegerile prezidențiale sunt o astfel de ocazie. Avem nevoie, însă, de
un efort constant, susținut, care să le explice tinerilor de ce merită să voteze
de fiecare dată“.
Dincolo
de neîncredere și de bariere logistice, mai există un motiv profund pentru care
mulți studenți nu se mobilizează la vot: nu se simt reprezentați. Iar această
lipsă de adresabilitate nu vine doar din discursul general al politicienilor,
ci chiar din lipsa de conținut relevant în programele electorale. „În
realitate, nu există o diferență majoră între generațiile recente de studenți
și cele din urmă cu câțiva ani în ce privește atitudinea față de vot. Ceea ce
persistă e faptul că tinerii nu simt că cineva le vorbește cu adevărat.
Majoritatea programelor politice sunt orientate către alte categorii de vârstă
– spre pensionari, spre familii cu copii sau spre antreprenori“, subliniază
Cristian Ghiurcă.
O
altă explicație pe care Ghiurcă o oferă ține de mobilitatea generației tinere.
„Mulți dintre studenți și tineri în general trăiesc cu ideea că pot oricând să
plece din țară. Dacă nu le place ce văd aici, pot căuta altceva în altă parte.
E o mentalitate care face ca viitorul lor să nu mai fie neapărat legat de
România. Așa că interesul pentru alegeri, pentru direcția țării, scade.“ Acest
comportament se schimbă abia mai târziu, spune el, când intervin elemente de
stabilitate – carieră, familie, rădăcini: „După 25-30 de ani,
când încep să își construiască o viață aici, tinerii devin mai interesați de ce
urmează. Dar până atunci, dacă nu simt că sunt parte din conversație, nu se vor
grăbi să participe la ea“.
Într-un
an cu miză uriașă pentru viitorul democratic al României, una dintre
întrebările esențiale rămâne: ce își doresc, de fapt, tinerii de la viitorul
președinte? Și, mai ales, cine le ascultă vocea? Cristian Ghiurcă crede că, în
ceea ce îi privește pe studenți, prioritățile sunt clare. Cuvântul-cheie este
reforma reală a educației – nu doar pe hârtie, ci în practică, acolo unde
contează: „Una dintre temele majore în rândul studenților este nevoia de
pregătire mai bună pentru viața profesională. De ani buni se discută despre
modernizarea învățământului superior, despre adaptarea curriculei, despre o
abordare mai practică și mai apropiată de realitate. Dar între ce promite Legea
educației și ce se întâmplă în sălile de curs e o diferență uriașă“.
Ruperea
dintre spațiul academic și realitatea pieței muncii este, poate, cea mai mare
problemă invizibilă a tinerilor români. „Mulți studenți nu mai văd sensul unor
materii obligatorii. Chiar dacă sunt utile în teorie, în practică nu le
regăsesc în joburile pe care le accesează. Așteptările angajatorilor sunt
complet diferite de ceea ce li se oferă în facultăți“. Și atunci, unde e vocea
tinerilor în campania electorală din 2025? De ce aceste teme nu apar în
dezbaterile politice, în programele candidaților, în mesajele din teren? „E
frustrant că astfel de subiecte nu sunt abordate aproape deloc în discursul
public. Educația, așa cum o trăim noi, nu apare pe agenda nimănui. Iar fără
educație – civică, academică, profesională – nu putem vorbi de implicare, de
încredere, de viitor.“
Un
alt punct sensibil, aproape absent din dezbaterea electorală, este integrarea
tinerilor pe piața muncii. Pentru Cristian Ghiurcă, problema e dublă: pe de o
parte, oferta este slabă și neadaptată la nevoile reale ale studenților; pe de
altă parte, statul nu are o strategie coerentă pentru a corecta acest
dezechilibru. „Există o diferență clară între România și restul Europei. În
timp ce media europeană de integrare a tinerilor între 18 și 24 de ani pe piața
muncii este de aproximativ 80%, în România suntem la doar 61-62%. E un decalaj
de aproape 20 de procente, și este foarte grav“, explică Ghiurcă.
Dar
această ruptură nu vine doar din lipsa joburilor, ci și din lipsa unor programe
de tranziție între facultate și viața profesională: „Studenții nu înțeleg importanța programelor de
internship, dar nici nu sunt stimulați să participe la ele – nu vin cu
beneficii reale, nu sunt construite pentru a-i integra cu adevărat. Iar pentru
poziții entry-level, oferta este săracă, prost plătită și, adesea, nealiniată
cu parcursul lor academic“.
Mai
mult, universitățile, în loc să joace un rol activ în pregătirea pentru viața
profesională, par blocate într-un sistem rigid și izolat. „În momentul de față
nu există un program coerent prin care universitățile să integreze studenții în
activitățile lor – fie ca asistenți academici, fie ca tineri cercetători.
Există câteva excepții, prin proiecte finanțate punctual din Fondul de
Dezvoltare Instituțională, dar sunt puține locuri, temporare și greu accesibile“.
Lipsa unei viziuni clare pentru sprijinirea tinerilor în primii lor pași
profesionali este, din perspectiva lui Ghiurcă, o problemă strategică: „Dacă vrem să-i păstrăm în țară, dacă vrem să
construim o generație de profesioniști care rămân conectați la sistemul
universitar sau la economia românească, atunci e nevoie de programe reale,
permanente, adaptate nevoilor lor. Nu de soluții cosmetice“.
Iar
la toate acestea se adaugă și alte nevoi concrete, ignorate constant în
discursul politic: condițiile reale din universități, accesul la beneficii
fiscale și sociale, investițiile în infrastructura academică. „Atractivitatea
unei universități nu ține doar de calitatea cursurilor, ci și de spațiul în
care înveți, de cămine, de laboratoare, de accesul la transport, la hrană, la
viață culturală. Din păcate, în multe centre universitare, mai ales în orașele
din afara marilor poluri academice, aceste condiții încă lasă mult de dorit“,
spune Cristian Ghiurcă.
Subfinanțarea
Educației este o problemă veche, dar cu atât mai vizibilă în anii electorali.
„Nu există în momentul de față niciun candidat la prezidențiale și niciun
partid politic care să militeze cu adevărat, asumat, pentru alocarea celor 6%
din PIB pentru Educație – un obiectiv despre care se vorbește de ani de zile,
dar care nu a fost niciodată atins. Asta spune multe despre locul pe care îl
ocupă studenții în prioritățile clasei politice“. Tot Ghiurcă atrage atenția și
asupra burselor și indemnizațiilor pentru studenți – elemente esențiale pentru
a le permite acestora să rămână în sistemul educațional, să se concentreze pe
studiu și să nu abandoneze din motive financiare. „Accesul real la burse este
încă limitat, iar cuantumul lor nu ține pasul cu realitatea economică. Dacă nu
avem grijă de aceste detalii, pierdem exact acei tineri care ar putea construi
România de mâine“.
Ceea
ce lipsește cel mai mult, subliniază el, nu este doar reprezentarea în programe
sau pe liste, ci ascultarea autentică. „Noi, ca studenți și tineri, ne simțim
mai degrabă rușinați de clasa politică decât reprezentați de ea. Nu putem spune
nici măcar că suntem nemulțumiți, pentru că nemulțumirea presupune un raport în
care cineva te-a dezamăgit. În realitate, nu a existat niciodată o legătură
reală“. Critica devine și mai apăsată când vorbește despre pseudo-dialogul
actual: „Prea des, întâlnirile dintre zona guvernamentală și societatea civilă
se transformă în lecții de morală sau în atacuri. Se ratează esența:
colaborarea. În loc să lucrăm împreună, ne suspectăm, ne învinovățim și ne
blocăm reciproc. Iar asta face ca decizia să rămână concentrată în mâinile
statului – un stat care, din păcate, nu își mai folosește puterea în interesul
celor pe care ar trebui să îi servească“.
Bursa
întârzie? Chiria e prea mare? Transportul în comun e haotic? Aici se joacă
mobilizarea studenților.Einu vor doar promisiuni mari și
viziuni pe 30 de ani, ci soluții aplicabile imediat în viața lor lor de zi cu
zi. Cristian Ghiurcă subliniază această realitate: „Dacă politicienii sau
partidele nu vin cu propuneri concrete care să rezolve măcar o problemă reală
și urgentă, nu ai cum să-i convingi să se mobilizeze“. Cu alte cuvinte, tinerii
studenți luptă în continuare pentru ceva ce ar trebui să fie garantat – lucruri
elementare –, dar care sunt percepute ca fiind mai degrabă privilegii de către
„urechea“ care ascultă (sau mai degrabă nu) în partea cealaltă.
În
opinia sa, lipsa de reprezentare a tinerilor în discursul politic este una
masivă și cronicizată. Nu e suficient ca un candidat să spună „voi sprijini
tineretul“ într-un paragraf de program – e nevoie de consultare reală, de
dialog direct, de prezență activă în mediile unde se află tinerii. „Am văzut
totuși, în ultimii ani, câțiva candidați sau partide care au încercat să
vorbească direct cu tinerii – și, surpriză: au avut mai mult succes decât cei
care i-au ignorat complet. Acolo unde a existat consultare cu liderii
studenților, unde au fost formulate propuneri clare, cu termene, bugete și
soluții, a existat și mai multă deschidere.“
O
întrebare firească se ridică în acest context: dacă aceste probleme ar fi
abordate serios în spațiul politic – și, mai ales, comunicate clar, direct, pe
înțelesul studenților și prin canalele lor preferate – ar genera o mobilizare
mai mare la vot? Reprezentantul lor nu are dubii: „Cu siguranță. Tinerii nu
votează doar pe fond emoțional sau ideologic. Mulți dintre ei sunt gata să se
mobilizeze dacă li se garantează niște standarde minime – educație de calitate,
șanse reale pe piața muncii, acces decent la servicii. Indiferent de culoarea
politică a unui candidat, dacă aceste lucruri sunt asigurate, interesul apare
natural“.
Ignorarea
constantă a tinerilor nu e doar o problemă morală sau democratică – e un risc
strategic major pentru viitorul României. Claudiu Tufiș, conferențiar la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, trage un semnal de
alarmă clar: dacă tinerii nu se simt ascultați, valorizați și susținuți, există
doar două direcții în care pot merge – emigrarea sau radicalizarea. „Dacă ani
de zile nu ai grijă de tineri, dacă nu li te adresezi și nu încerci să le
rezolvi problemele reale, riști să-i pierzi. Ori pleacă din țară, ori se duc în
brațele partidelor care le promit că vor avea grijă de ei – chiar dacă nu o vor
face. Practic, îi trimiți direct în brațele partidelor extremiste“.
În
fapt, potrivit studiului FES România 2024, aproximativ jumătate dintre tineri
exprimă dorința de a emigra, care este puternică sau foarte puternică în cazul
a 20% din totalul tinerilor, iar aproape o treime dintre tinerii români – 33% –
spun că ar vrea, într-o măsură moderată, să plece din țară pentru o perioadă
mai lungă de șase luni. Mai mult, unu din cinci tineri declară că își dorește
mult (11%) sau foarte mult (8%) să emigreze definitiv – un semnal de alarmă
privind legătura tot mai fragilă dintre tineri și viitorul României. Iar
fenomenul este deja vizibil: o parte semnificativă din tineri aleg să plece din
țară chiar înainte de a-și finaliza studiile. Nu mai văd rostul în a-și lua Bacalaureatul
sau în a-și continua educația în România. Aleg rute rapide către joburi prost
plătite în străinătate, convinsi că oricum nu au ce construi aici. Iar odată
plecați, foarte puțini se mai întorc. „Și cealaltă categorie, cea care rămâne,
riscă să fie captată de partide extremiste, de discursuri populiste care le promit
totul, fără să ofere nimic. Suntem, din păcate, la începutul unei perioade
politice periculoase în România“.
Tufiș
remarcă, cu îngrijorare, că partidele tradiționale nu par să fi învățat nimic
din semnalul transmis de alegători la alegerile din 2024: „Liberalii,
social-democrații și USR-ul – principalele partide – nu au înțeles ce a
însemnat votul de anul trecut. Nu au făcut niciun efort real să se apropie de
populație. PSD și PNL au rămas în aceeași zonă arogantă în care funcționează de
ani de zile, iar USR-ul s-a afundat în luptele interne care i-au făcut și mai
irelevanți“. În acest vid de reprezentare, avertizează el, nu rămâne loc decât
pentru partide noi, dar periculoase prin orientarea lor: „În aceste condiții,
singurele care mai au loc pe piață sunt partidele noi, care merg în direcția
populistă, extremistă, de extremă dreapta. Tinerii nu mai au unde să se ducă.
Ori pleacă din țară, ori se îndreaptă către cei care măcar pretind că le oferă
ceva“.
Alegerile
prezidențiale din 2025 nu sunt doar despre cine va ocupa un birou la Cotroceni,
ci despre întreaga țară. Este România dispusă să își asculte tinerii, să-i
înțeleagă și să-i includă cu adevărat în deciziile care le definesc viitorul?
În lipsa unui dialog autentic și a unor măsuri concrete care să răspundă
nevoilor lor reale, riscăm nu doar absenteism, ci abandon. Nu e vorba doar de
pierderea unui electorat, ci de pierderea unor generații întregi – cele care
sunt chiar garanția României pentru viitorul ei.
Foto principală: Inquam Photos – George Călin
Foto interior: Shutterstock
Source URL: https://adevarul.ro/politica/ce-asteapta-tinerii-de-la-viitorul-presedinte-2438868.html
