Metodele tradiţionale aduc beneficii pentru sute de specii, dar pe măsură ce noile tehnici agricole se impun, căpiţele distinctive de fân marchează un mod de viaţă pe cale de dispariţie, marchează The Guardian.
Căpiţele aurii în formă de lacrimă au fost un simbol al vieţii rurale din România timp de sute de ani. Căpiţele de 3 metri înălţime sunt rezultatul a zile întregi de muncă grea depusă de familii – de la copii până la bunici – în plin sezon estival.
Împreună, ei taie iarba înaltă până la brâu, o lasă să se usuce la soare şi o stivuiesc pentru a fi depozitată peste iarnă, pieptănând fânul în jos pentru a-l proteja de vânturile puternice, ploi şi zăpadă. Pe timpul iernii, smocuri de fân sunt luate din căpiţe şi date ca hrană pentru animale.
Această muncă este intensivă şi comunitară, şi aduce beneficii multor alte specii în afară de oameni şi animalele lor. Cercetările arată că aceste pajişti sunt printre cele mai biodiversificate ecosisteme terestre existente, pline de lăcuste, fluturi, păianjeni şi peste 100 de specii de ierburi şi flori, cum ar fi iarba vetchling, gălbinelele de câmp şi scabioasa.
Este activitatea umană cea care face ca aceste habitate să fie atât de bogate în faună sălbatică: sute de specii de plante, păsări şi insecte s-au adaptat în paralel cu secolele de cultivare şi recoltare a pajiştilor, ciclurile lor de viaţă devenind întrepătrunse cu agricultura.
Studiile au arătat că pajiştile tradiţionale româneşti pot fi mai bogate în biodiversitate decât pajiştile gestionate ca rezervaţii naturale. Din mai până în iulie, înainte ca fânul să fie tăiat, aceste pajişti sunt pline de flori sălbatice şi insecte.
România găzduieşte unele dintre cele mai întinse pajişti din Europa, care sunt încă gestionate prin metode tradiţionale. Dar, pe măsură ce agricultura modernă îşi face loc, căpiţele devin un simbol al unui mod de viaţă pe cale de dispariţie.
Sarig Attila, un fermier din Ghimeş-Făget, un mic sat de munte din Carpaţii de Est, spune:
„Iubesc locul în care am crescut. Văd o valoare imensă în ceea ce au creat strămoşii noştri – atingerea lor delicată asupra naturii, respectul lor faţă de aceasta şi modul în care lucrează pământul, creând o biodiversitate atât de bogată.”
Familia lui trăieşte în sat de cel puţin patru generaţii.
Ghimeş-Făget este locuit de 5.000 de persoane, ale căror ferme au fost în mare parte autosustenabile timp de 400 de ani, cu un amestec de oi, vaci, grâu şi alte cereale. Cercetătorii au descoperit că mulţi săteni pot numi peste 120 de specii de plante.
În cea mai mare parte a Europei de Vest, apariţia fertilizatorilor artificiali a dus la dispariţia pajiştilor bogate în faună care acopereau odinioară peisajul rural. Marea Britanie a pierdut 97% din pajiştile cu flori sălbatice de la anii 1930 încoace. Lucrurile se schimbă rapid şi în România: pe măsură ce tinerii părăsesc satele în căutarea unui loc de muncă în alte părţi ale Europei, oamenii şi caii sunt înlocuiţi de utilaje şi îngrăşăminte chimice.
În ultimii 15 ani, utilaje mici de tuns iarba şi de aranjat în brazde au ajuns la Ghimeş-Făget, iar tractoare mai mari sunt din ce în ce mai folosite. Attila spune:
„Timp de 300 sau 400 de ani nu s-a schimbat aproape nimic, iar acum, în ultimii 30 de ani, totul se schimbă extrem de repede. În ultimii ani, se schimbă ca fulgerul.”
Acum doar câteva familii mai fac fânul complet în mod tradiţional. Cum mulţi tineri au plecat, Attila nu îşi permite să plătească pe cineva care să-l ajute, aşa că este mai ieftin pentru el să folosească o maşină.
„Oamenii îşi cumpără tractoare pentru că sunt mai puternice decât caii şi pot face mai multe lucrări,” spune Attila, care este îngrijorat că o legătură cu pământul construită de secole este pe cale să se piardă.
Source URL: https://www.zf.ro/eveniment/celebrul-ziar-britanic-the-guardian-capitele-aurii-forma-lacrima-22765215
