Moțiunea simplă depusă de radicali contra ministrului de Interne a fost respinsă. Cătălin Predoiu: Nu a fost deloc argumentată

Moţiunea simplă depusă de AUR și POT împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, a fost respinsă miercuri de Camera Deputaţilor. Ministrul a spus că moțiunea a fost „subțire” și că „n-a fost deloc argumentată”.

Moţiunea simplă, iniţiată de 56 de deputaţi de la partidele AUR şi POT, a fost respinsă în plenul Camerei Deputaților cu 138 de voturi „pentru” şi 161 de voturi „împotrivă”.

Grupul parlamentar S.O.S România a anunţat de asemenea că a votat în favoarea moţiunii simple.

Inițiatorii moțiunii au cerut demiterea lui Predoiu, precum și o analiză în vederea inițierii urmăririi penale a acestuia „pentru faptele săvârșite în exercitarea funcției”.

AUR și POT au numit textul moțiunii simple astfel: „De la democraţie la regim hibrid: România sub jugul poliţiei politice asmuţite de ministrul Predoiu”.

„După ce aţi scos contracandidaţi din alegerile prezidenţiale, după ce aţi anulat alegeri, acum ne-aţi lăsat şi fără vize în Statele Unite ale Americii şi continuaţi o prigoană de tip stalinist împotriva celor care nu vă aplaudă pe voi, o chestiune cu care nu putem fi de acord şi care este incompatibilă cu orice regim democratic”, a spus Dan Tănasă, deputat AUR.

La dezbaterea moțiunii simple, ministrul de Interne a răspuns că moțiunea a fost respinsă de Camera Deputaților deoarece a fost „subțire” și pentru că „n-a fost deloc argumentată”.

„Nu a fost complicat să demontez reproșurile”, a mai spus Cătălin Predoiu, explicând că deputații opoziției radicale nu au adus niciun fel de dovezi în sprijinul acuzațiilor lor.

„Pe de altă parte, a fost un exercițiu parlamentar, util ca orice exercițiu parlamentar, pentru că ne-a dat posibilitatea să aducem la cunoștința publică eforturile pe care le facem, să clarificăm anumite semne de întrebare în legătură cu activitatea instituției pe care o reprezint și să vorbim și despre rezultatele acestei instituții care asigură unul dintre cele mai ridicate nivele de siguranță publică pe stradă și nu numai în România”, a mai spus Predoiu în timpul dezbaterilor de miercuri, citat de Agerpres.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

Source URL: https://romania.europalibera.org/a/motiune-respinsa-predoiu/33368727.html


Analyse


2025-04-03 12:24:08

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Motiune simpla respinsa

Entity Sentiment:

  • Catalin Predoiu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • AUR: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • POT: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • Camera Deputatilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Dan Tanasa: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
  • SOS Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Motiunea simpla impotriva ministrului de Interne, Catalin Predoiu, depusa de AUR si POT, a fost respinsa de Camera Deputatilor. Predoiu a declarat ca motiunea a fost neargumentata.

Summary: Motiunea simpla depusa de AUR si POT impotriva ministrului de Interne, Catalin Predoiu, a fost respinsa de Camera Deputatilor. Predoiu a afirmat ca motiunea a fost “subtire” si “neargumentata”. Initiatorii au cerut demiterea lui Predoiu si investigarea penala pentru faptele sale in functie. AUR si POT au criticat regimul politic actual, acuzand o prigoana stalinista. Predoiu a sustinut ca acuzatiile nu au fost sustinute de dovezi si a subliniat eforturile ministerului pentru siguranta publica.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.