Tabloul pieţei muncii la final de 2024: creştere lentă, dar stabilă. Recrutarea şi salariile au continuat să crească. IT-ul rămâne cel mai bine plătit sector

♦ Piaţa muncii din România a avut o evoluţie stabilă în 2024, unele sectoare au încetinit angajările, în timp ce altele au înregistrat creşteri accelerate ♦ Domenii precum transporturile aeriene, extracţia resurselor naturale şi serviciile financiare au surprins prin dinamismul lor în recrutare. ♦ Salariile au continuat să urce, chiar dacă creşterile nu au mai fost la fel de mari precum în anii anteriori. ♦ IT-iştii au câştigat salarii medii nete de peste 12.000 de lei net pe lună, iar industria extractivă vine puternic din urmă la salarii. ♦ „Piaţa locală din România prezintă perspective promiţătoare de creştere, în special în industria resurselor umane.“

Piaţa muncii România a fost stabilă în 2024, în creştere faţă de anul precedent, dar cu un ritm mai lent faţă de anii precedenţi. Numărul total de salariaţi a crescut de la 5,11 milioane de persoane în decembrie 2023 la un vârf de 5,17 milioane de persoane în octombrie 2024, adică creştere de aproximativ 54.600 de salariaţi în acest interval, respectiv de 0,6% de la an la an. 

„Piaţa locală din România prezintă perspective promiţătoare de creştere, în special în industria resurselor umane. Din perspectiva companiei noastre, principalele oportunităţi de dezvoltare se regăsesc în cererea tot mai mare de profesionişti calificaţi în domenii precum IT, inginerie, retail/FMCG, construcţii şi producţie. Pentru a accelera această creştere, este esenţială o reformă solidă a pieţei muncii, care să permită flexibilizarea forţei de muncă, oferind astfel companiilor oportunitatea de a recruta şi forma noi talente, precum şi de a-şi dezvolta strategic afacerile, cu o atenţie sporită asupra optimizării costurilor“, a spus pentru ZF Francesco Zacchetti, country manager al companiei de resurse umane Adecco România.

 

Source URL: https://www.zf.ro/eveniment/tabloul-pietei-muncii-la-final-de-2024-crestere-lenta-dar-stabila-22708089


Analyse


2025-02-25 02:34:08

General Sentiment: positive (score: 0.3 magnitude: 1)

Subject: Crestere stabila a pietei muncii

Entity Sentiment:

  • piata muncii Romania: positive (score: 0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 3)
  • IT: positive (score: 0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • Francesco Zacchetti: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Adecco Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • Business
  • Economy

Language: romanian

Safety Moderation:

Excerpt: Piata muncii din Romania a inregistrat o crestere stabila in 2024, cu salarii in crestere si IT-ul ca sector cel mai bine platit.

Summary: Piata muncii din Romania a avut o evolutie stabila in 2024, cu o crestere lenta dar constanta. Unele sectoare, precum transporturile aeriene, extractia resurselor naturale si serviciile financiare, au inregistrat cresteri accelerate in recrutare. Salariile au continuat sa creasca, desi nu la fel de mult ca in anii anteriori, iar IT-ul a ramas cel mai bine platit sector. Numarul total de salariati a crescut cu aproximativ 54.600 de persoane, ajungand la 5,17 milioane in octombrie 2024. Francesco Zacchetti, country manager al Adecco Romania, a subliniat importanta reformei pietei muncii pentru a permite flexibilizarea fortei de munca si dezvoltarea strategica a afacerilor.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.