Traian Băsescu, unui fost șef antidrog: ‘Zi bogdaproste că nu te-a adunat nimeni de pe stradă să te ducă să răspunzi pentru ce ai făcut’

Fostul președinte Traian Băsescu a avut la România TV, sâmbătă, un schimb de replici cu fostul senator PC Dumitru Pelican și cu fostul președinte al Agenției Naționale Antidrog, Pavel Abraham.

Băsescu a cerut un drept la replică după ce Pelican l-a acuzat că a încercat să taie pensiile în 2010 fără să se consulte cu premierul, că a adus în țară rețeaua Soroș și a ținut permanent să îl numească „boschetar” pe fostul președinte, conform romaniatv.net.

„Nu se poate compara criza economică din 2009-2010 cu criza de acum. În 2009-2010 era criză globală, nu găseai bani să împrumuți, iar ce găseai găseai cu 8-9% pe trei luni. Asta era situația globală. Acum e o situație pe care ne-am creat-o noi, cu proasta guvernare. Datorită unei guvernări deficitare, s-a ajuns în această situație. Și vine domnul Pelican să ne spună cum e de făcut. A ținut să jignească, mai bine își vede de treabă, că am impresia că mai bine i se face un control înainte de emisiune”, a replicat Traian Băsescu.

Abraham l-a acuzat pe fostul președinte că spune „vorbe proaste și vulgare”, moment în care Băsescu i-a răspuns:

„Domnule general, îmi aduc aminte că v-am pensionat și mă bucur. Se umpluse țara de droguri cu dumneavoastră la antidrog. Și totuși, continuați să ieșiți și să ne dați lecții de dimineață până seara. Abraham la Revoluție băga arestați în Școala de Poliție și vine să dea lecții de democrație. Hai să ne vedem de treabă. Du-te și te odihnește și zi bogdaproste că nu te-a adunat nimeni de pe stradă să te ducă să răspunzi pentru ce ai făcut până acum”.

Fostul senator PC a mai spus despre Băsescu.

„Acest om este cu creierul îmbuibat de alcool. Tu aveai câte o iubită în fiecare port, tu ai condus România, mă? Stai acasă, măi, nerușinatule. Petrov! Să auzim de bine Petrov!”, a spus Pelican.

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/traian-basescu-unui-fost-sef-antidrog-zi-bogdaproste-ca-nu-te-a-adunat-nimeni-de-pe-strada-sa-te-duca-sa-raspunzi-pentru-ce-ai-facut_3591735.html


Analyse


2025-02-24 10:33:15

General Sentiment: negative (score: -0.7 magnitude: 1.5)

Subject: Schimb de replici tensionat la TV

Entity Sentiment:

  • Traian Basescu: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 5)
  • Dumitru Pelican: negative (score: -0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • Pavel Abraham: negative (score: -0.7 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Romania TV: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Agentia Nationala Antidrog: negative (score: -0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Media

Language: romanian

Safety Moderation: Toxic,Derogatory,Insult

Excerpt: Traian Basescu a avut un schimb de replici tensionat cu Dumitru Pelican si Pavel Abraham la Romania TV, discutand despre crize economice si acuzatii personale.

Summary: Traian Basescu a avut un schimb de replici tensionat cu Dumitru Pelican si Pavel Abraham la Romania TV. Basescu a cerut un drept la replica dupa acuzatiile lui Pelican privind taierea pensiilor si aducerea retelei Soros in tara. Basescu a criticat guvernarea actuala si a raspuns acuzatiilor lui Abraham despre gestionarea drogurilor. Pelican l-a atacat personal pe Basescu, numindu-l ‘Petrov’.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.