Călin Georgescu a fost propus prim-ministru, în trecut, de un personaj care îl lăuda pe Putin pentru anexarea Crimeei

Călin Georgescu a fost propus prim-ministru și promovat în trecut de un fost diplomat de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut în spațiul public pentru că a participat la evenimente organizate de Ambasada Federației Ruse și pentru că l-a felicitat pe Putin, în 2014, pentru anexarea ilegală a peninsulei Crimeea.

În 2016, Federația Societatea Civilă transmitea un comunicat de presă preluat de agențiile Agerpres și Mediafax prin care menționa că „este momentul trezirii conștiințelor naționale”.

„În opinia noastră, domnul Călin Georgescu este omul cel mai potrivit pentru a strânge în jurul său toate resursele pentru realizarea reconcilierii naţionale. Proiectul de ţară cu care ni se adresează nouă, poporului român, constituie un veritabil program de guvernare”, se arăta în comunicatul transmis de Federația Societatea Civilă în anul 2016.

Atunci, Călin Georgescu era propus de Federația Societatea Civilă pentru funcția de prim-ministru. 

Un an mai târziu, pe site-ul Federației a fost postat un interviu luat de Petre Răcănel, care s-a prezentat drept diplomat-economist, lui Călin Georgescu.

Printre altele, Călin Georgescu amenința că lumea o să traverseze „o criză teribilă de apă și hrană în zona anilor 2020” sau că Europa o să intre în „colaps” dacă nu renunță la „balastul dat de Uniunea Europeană”. 

„Întrebare: Domnule Georgescu, poporul și țara are nevoie de oameni ca dvs. iar o parte importantă a societății civile , vă cere să vă implicați și să preluați de urgență guvernarea țării. Sunteți pregătit? Răspuns: Da. Sunt pregătit. Mă pun în slujba neamului românesc. Folosiți-mă!”, este un alt fragment din interviul amintit.

Pe același site a mai apărut în anul 2019 un articol laudativ despre programul lui Călin Georgescu – „Apă. Hrană. Energie”.

Cine este Petre Răcănel

Președintele Federației Societatea Civilă este, încă din 2009, Petre Răcănel, după cum arată chiar el pe paginile personale de pe rețelele de socializare.

Numele lui a reintrat în atenția publică în anul 2024, când a participat, alături de europarlamentarul Diana Șoșoacă (și alții) la o recepție organizată de Ambasada Federației Ruse la București. Acesta apare alături de Șoșoacă într-o poză publicată de Grigore Cartianu în Ziariștii. 

Petre Răcănel mai este cunoscut încă din 2014, când a semnat o scrisoare, alături de alte ONG-uri, în care îl lăuda pe Vladimir Putin pentru anexarea ilegală a Crimeei. Acest subiect a fost tratat în articole publicate în acel an în presa din România.

România Liberă a și stat atunci de vorbă cu Răcănel, care menționa că a semnat scrisoarea respectivă din „patriotism”. Acesta le-a mai povestit jurnaliștilor că admiră țări precum China și Rusia.

Răcănel a mai menționat în acel interviu că, pe vremea comunismului, „a fost atașat comercial pe la vreo cinci ambasade ale României, inclusiv la Teheran”. 

Totodată, România Liberă relatează că Răcănel ar fi colaborat cu firme care câștigau contracte de milioane de lei în domeniul energetic din țară. Acesta a mai recunoscut că, în 2012, a instigat la violență în timpul protestelor împotriva proiectului Roșia Montană. 

Site-ul În Linie Dreaptă arăta, în 2015, că Răcănel este „un afișat nostalgic al Uniunii Sovietice și admirator înfocat al lui Vladimir Putin”, într-un articol în care publica poze cu acesta de la un eveniment organizat de Ambasada Federației Ruse la București.

Presa mai arată că, în 2011, Petre Răcănel a acordat „diplome de excelență” unor diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse.

Editor : M.G.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/calin-georgescu-a-fost-propus-prim-ministru-in-trecut-de-un-personaj-care-il-lauda-pe-putin-pentru-anexarea-crimeei-3130315


Analyse


2025-02-21 19:20:20

General Sentiment: negative (score: -0.4 magnitude: 2.5)

Subject: Propunerea lui Calin Georgescu ca prim-ministru

Entity Sentiment:

  • Calin Georgescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 6)
  • Petre Racanel: negative (score: -0.6 magnitude: 1.2, occurrence: 5)
  • Vladimir Putin: negative (score: -0.7 magnitude: 1, occurrence: 3)
  • Federatia Societatea Civila: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Crimeea: negative (score: -0.5 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Diana Sosoaca: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Nicolae Ceausescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Violent,Public Safety

Excerpt: Calin Georgescu a fost propus prim-ministru de un fost diplomat care l-a laudat pe Putin pentru anexarea Crimeei. Federatia Societatea Civila l-a sustinut pe Georgescu, iar Petre Racanel, presedintele federatiei, este cunoscut pentru legaturile sale cu Rusia si pentru admiratia fata de Putin.

Summary: Calin Georgescu a fost propus ca prim-ministru de catre Federatia Societatea Civila, condusa de Petre Racanel, un fost diplomat cunoscut pentru sustinerea sa fata de Vladimir Putin si pentru participarea la evenimente organizate de Ambasada Federatiei Ruse. Racanel a fost implicat in diverse controverse, inclusiv semnarea unei scrisori de sustinere pentru anexarea Crimeei de catre Rusia si instigarea la violenta in timpul protestelor impotriva proiectului Rosia Montana. Georgescu a fost promovat ca lider capabil sa aduca reconcilierea nationala, dar asocierea sa cu Racanel si legaturile acestuia cu Rusia ridica semne de intrebare.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.