Marcel Ciolacu este decis să nu cedeze presiunilor și să rămână în funcția de premier până când îi expiră mandatul. Prezent, joi seară, 20 februarie, la un podcast difuzat pe YouTube, Ciolacu a vorbit despre modul cum a fost presat Klaus Iohannis să-și dea demisia și l-a asigurat pe interlocutor că el nu va face ca președintele.
„Eu înțeleg ce se dorește. S-a făcut o presiune pe președinte, pe fostul președinte, pe Klaus Iohannis care a cedat și și-a dat demisia. Se va încerca același lucru în continuare și cu Marcel Ciolacu. Vor apărea de la hanorac la pisică, cât a costat hanoracul, câte zboruri, unde-i Nordisul. Și sunt conștient și sunt conștienți și colegii mei că în următoarele două săptămâni va fi o presiune să-mi dau demisia, pentru că se știe că nicio moțiune de cenzură nu va trece”, a declarat Ciolacu, relatează g4media.ro.
Întrebat direct dacă va demisiona din funcția de premier, el a replicat: „Categoric nu. Că acum m-au enervat suficient de mult de nu mai văd ei nicio demisie. Mai discutăm dacă plec din fruntea Guvernului după aderarea României la OCDE, care va fi în 2026.”
„Dacă îmi dau demisia, în momentul acela nu mai există un protocol. Vine USR, care zice vrem acord mai larg și intrăm în scenariul în care am fost cu primarul general al Capitalei”, a mai spus liderul PSD.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/demisie/ciolacu-tifla-contestatarilor-dispus-dea-demisia-presiuni-1925026
