Hurezeanu, despre schimbarea sferelor de influenţă ale Rusiei: Nu există intenţie confirmată

Diaconescu a afirmat, într-o emisiune televizată, că Rusia ar fi cerut – în discuţiile cu SUA din Arabia Saudită – încheierea unei noi înţelegeri privind „sferele de influenţă”, aşa cum s-a întâmplat în Yalta în 1945.

Şeful Diplomaţiei de la Bucureşti a negat, însă, categoric că se poate întâmpla acest scenariu, iar România să intre din nou în sfera de influenţă a Rusiei: „Nu. Suntem membri ai Alianţei Nord-Atlantice şi ai Uniunii Europene, cu baze militare americane în Dobrogea şi cu o prezenţă militară şi cu tratate sigure de parteneriat strategic în Uniunea Europeană, cu Statele Unite în NATO. Sunt garanţiile deja existente, consemnate din parteneriatul strategic bilateral şi ca aliaţi ai Alianţei Nord Atlantice”.

Întrebat care ar trebui să fie poziţia României în legătură cu această schimbare a sferelor de influenţă, ministrul de Externe a spus: „Nu avem o poziţie a unei schimbări inexistente. Încă nu există niciun fel de intenţie confirmată că sferele de influenţă pot fi schimbate sau din redistribuite.”

Vezi mai multe articole din categoria politic

De asemenea, el spune că nu are datre că la Riad americanii şi ruşii au discutat de împărţirea sferelor de influenţă în Europa.

Totdată, chestionat cu privire la afirmaţia lui Diaconescu potrivit căreia România a fost deja informată de partea americană, Hurezeanu a a menţionat că „au existat multe discuţii, la Riad şi pe alte scene, unde se pregătesc sau au chiar loc negocieri în această fază. Ele nu sunt definitive, secvenţele se succed rapid, încă n-avem concluzii şi n-avem nici confirmări. Şi să înţelegeţi asta.”

„Trebuie să facă (România – n.r.) tot ce trebuie să facă (să nu ajungă în sfera de influenţă a Rusiei – n.r.), (…) respectiv intrarea, ceea ce cerem de la început, în procesul de negociere. Se discută tot timpul (cu administraţia Trump – n.r.) tot timpul, pe toate subiectele”, încheie Hurezeanu

Source URL: https://www.mediafax.ro/politic/hurezeanu-despre-schimbarea-sferelor-de-influenta-ale-rusiei-nu-exista-intentie-confirmata-22704557


Analyse


2025-02-20 17:57:22

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 2.5)

Subject: Discutii despre sferele de influenta

Entity Sentiment:

  • Rusia: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • Hurezeanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Diaconescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • SUA: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Romania: positive (score: 0.3 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • Arabia Saudita: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Yalta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Alianta Nord-Atlantica: positive (score: 0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
  • Uniunea Europeana: positive (score: 0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
  • Dobrogea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • NATO: positive (score: 0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
  • Riad: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Articolul discuta despre afirmatiile lui Diaconescu privind cererea Rusiei de a incheia o noua intelegere cu SUA despre sferele de influenta, negata categoric de oficialii romani.

Summary: Articolul discuta despre afirmatiile lui Diaconescu conform carora Rusia ar fi cerut SUA, in cadrul discutiilor din Arabia Saudita, sa incheie o noua intelegere privind sferele de influenta, similar cu cea de la Yalta din 1945. Oficialii romani, inclusiv Hurezeanu, neaga categoric posibilitatea ca Romania sa intre din nou in sfera de influenta a Rusiei, subliniind apartenenta la NATO si UE si prezenta bazelor militare americane in Dobrogea. Hurezeanu mentioneaza ca nu exista intentii confirmate de schimbare a sferelor de influenta si ca discutiile sunt inca in faza de negociere, fara concluzii definitive.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.