Tanczos Barna: ‘Începem să recâştigăm încrederea pierdută, s-au văzut imediat în costurile de finanţare pe pieţele internaţionale’

România începe să recâştige încrederea pierdută, ceea ce s-a văzut şi în costurile de finanţare pe pieţele internaţionale, a declarat ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, pentru Agerpres.

“A fost FMI (în România n.r), a fost Banca Mondială, au fost agenţiile de rating. Şi de aceea v-am spus că lucrurile au intrat pe un făgaş normal. Intrăm înapoi pe un trend pozitiv, începem să recâştigăm încrederea pierdută. Ele s-au văzut imediat şi în costurile de finanţare pe pieţele internaţionale. Aceste semnale se duc foarte repede pe pieţele internaţionale şi pieţele sunt foarte sensibile la mesajele date de FMI (Fondul Monetar Internaţional n.r), de Comisia Europeană, date de Banca Mondială, de exemplu. Faptul că s-a aprobat acel plan de 7 ani din partea Comisiei şi noi ne-am angajat să respectăm acel plan de reducere a deficitului, a fost un semnal pozitiv pentru toată lumea. Faptul că a venit FMI, a analizat măsurile luate în decembrie, bugetul făcut pe 7% deficit, eforturile noastre de a controla cheltuielile, s-a transmis un mesaj pozitiv şi din partea FMI cu privire la aceste aspecte”, a explicat Tanczos Barna.

El a subliniat că avem o relaţie lungă cu Banca Mondială, avem consultanţă, parteneriate şi finanţare şi mesajele date de Banca Mondială au fost mesaje bune.

“Au fost acele agenţii de rating cu outlook-ul negativ. România a recepţionat acel mesaj ferm din partea agenţiilor şi a înţeles că trebuie să revină pe un trend de stabilitate, de predictibilitate şi de cumpătare în gestionarea banului public. Eu cred că acest lucru poate fi continuat dacă mergem mai departe cu controlul cheltuielilor şi cu maximizarea veniturilor”, a spus ministrul.

FMI va trimite un set de propuneri

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte raportul pe care Banca Mondială îl pregăteşte în legătură cu reforma fiscală din România, şeful de la Finanţe a menţionat că nu a fost încă trimis.

“Ce vă pot spune este că nu avem încă acest raport sau aceste scenarii trimise de Banca Mondială şi cred că nici nu vom putea aloca timp şi resurse în primul trimestru. Să vedem, dacă vine până în martie, până la sfârşitul lunii martie, o să discutăm despre ele. Noi, încă o dată, acum ne concentrăm pe implementarea bugetului. Dacă Banca Mondială a spus că ne va trimite la un moment dat un pachet de scenarii, cu siguranţă se va întâmpla acest lucru”, a spus Tanczos Barna.

Acesta a precizat că reforma fiscală poate să însemne multe în orice ţară, şi în România, dar este prematur să intrăm pe aceste calcule, pentru că, fără scenariile pe masă, fără discuţiile cu Banca Mondială şi fără discuţiile cu Comisia Europeană, “ar fi o o abordare neserioasă dacă ne-am lamenta acum pe scenarii şi variante, fără să avem lucrurile clare, schiţate”.

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/tanczos-barna-incepem-sa-recastigam-increderea-pierduta-s-au-vazut-imediat-in-costurile-de-finantare-pe-pietele-internationale_3588647.html


Analyse


2025-02-20 17:07:17

General Sentiment: positive (score: 0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Romania recastiga increderea financiara

Entity Sentiment:

  • Tanczos Barna: positive (score: 0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 5)
  • Romania: positive (score: 0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • FMI: positive (score: 0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 3)
  • Banca Mondiala: positive (score: 0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 4)
  • Comisia Europeana: positive (score: 0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 2)
  • Agerpres: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • Finance
  • Economy
  • Politics

Language: romanian

Safety Moderation:

Excerpt: Romania incepe sa recastige increderea pierduta, reflectata in costurile de finantare pe pietele internationale, conform ministrului Finantelor, Tanczos Barna. FMI, Banca Mondiala si agentiile de rating au contribuit la acest trend pozitiv.

Summary: Romania incepe sa recastige increderea pierduta, ceea ce se reflecta in costurile de finantare pe pietele internationale, conform ministrului Finantelor, Tanczos Barna. Vizitele FMI, Banca Mondiala si agentiile de rating au contribuit la acest trend pozitiv. Planul de reducere a deficitului aprobat de Comisia Europeana a fost un semnal pozitiv. FMI va trimite propuneri pentru reforma fiscala, iar Banca Mondiala pregateste un raport. Reforma fiscala este inca in discutie, fara scenarii clare.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.