Ce ar însemna Yalta 2 pentru România? Cristian Diaconescu: ‘Sărăcie, frig în case, femei care mor în spitale, două ore la TV de adulare a conducătorului suprem’

Cristian Diaconescu, şeful cancelariei prezidenţiale, a declarat că în cadrul negocierile dintre Statele Unite şi Rusia de la Riad s-a cerut de către delegaţia rusă retragerea SUA din Europa de Est, inclusiv din România. Oficialul roman a precizat că partea americană a „refuzat, în acest moment, dar nu avem garanţii”. Diaconescu a explicat ce ar însemna Yalta 2 pentru România.

„Putem să mizăm că o să ne batem până la ultimul minut ca asta să nu se mai întâmple. Ce înseamnă Yalta – cozi la benzină de 11 ore, sărăcie, frig în case, femei care mor în spitale, oameni care nici măcar nu au încălzirea să-și întrețină copiii, două ore la TV de adulare a conducătorului suprem – asta înseamnă Yalta, ca să nu creadă cineva că avem o discuție teoretică, ezoterică, despre strategii globale din care nu înțelege nimeni nimic. Să rămână atent măcar pe asta din ce  am spus – le-am trăit, știu cum este, îmi dau seama pentru multe generații că astfel de aspecte sunt chestiuni teoretice – nu, e o intrare în iadul de a supraviețui, nu se mai pune problema de nuanțe. Așa cum arată astăzi tabloul, chiar și confruntat cu o criză și extrem de neașteptată și de dură, nimeni din această generație politică, la nivel european, nu-și imagina că va trebui să găsească răspunsuri la astfel de teme – se considera trecută, a revenit. Dar forța de această dată de apăra ceea ce se numea sistem de valori e mult mai mare decât în perioada Yalta”, a declarat Diaconescu, la Antena 3 CNN.

Context istoric

La Conferința de la Yalta, numită și Conferința din Crimeea, din 4-11 februarie 1945, au participat liderii SUA, Marii Britanii și Uniunii Sovietice.

Premierul britanic, Winston Churchill, președintele american, Franklin D. Roosevelt și dictatorul sovietic Iosif Stalin, au negociat faza finală a celui de-al Doilea Război Mondial, liniile generale ale unei noi ordini de pace, divizarea și denazificarea Germaniei, dar și principiile unei noi distribuții a puterii care presupunea înființarea celei mai importante organizații globale: Națiunile Unite.

„Conferinţa de la Ialta, din februarie 1945, a pus bazele hărții Europei postbelice. Prin avantajele pe care sunt nevoiţi să i le ofere lui Stalin, Churchill şi Roosevelt permit URSS-ului să-şi poată extinde stăpânirea asupra Europei de Est. Sovietizarea acesteia, dar şi divizarea Germaniei îşi au originea în Conferinţa de la Ialta. Pentru câştigătorii războiului, există două probleme majore:regimul ţărilor învinse şi frontierele acestora. Declaraţia de la Ialta stipula că ţările învinse trebuiau să-şi desemneze guvernele în urma unor alegeri libere. Mult mai complexe erau însă chestiunile teritoriale, în special problema Poloniei şi a Germaniei. Chestiunea Germaniei a fost rezolvată prin recurgerea la o împărţire în patru zone de ocupaţie, identică cu cea a Berlinului, care trebuia să dureze până la semnarea Tratatului de Pace, dar sovietizarea rapidă a părţii de est va duce la divizarea Germaniei:simbol al ruperii Europei în două.”, potrivit Historia.

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/ce-ar-insemna-yalta-2-pentru-romania-cristian-diaconescu-saracie-frig-in-case-femei-care-mor-in-spitale-doua-ore-la-tv-de-adulare-a-conducatorului-suprem_3588203.html


Analyse


2025-02-20 11:09:15

General Sentiment: negative (score: -0.6 magnitude: 2.5)

Subject: Impactul Yalta 2 asupra Romaniei

Entity Sentiment:

  • Cristian Diaconescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Yalta: negative (score: -0.8 magnitude: 1.5, occurrence: 4)
  • Statele Unite: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Rusia: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Romania: negative (score: -0.5 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Conferinta de la Yalta: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Winston Churchill: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Franklin D. Roosevelt: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Iosif Stalin: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Natiunile Unite: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • History
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,War & Conflict,Public Safety

Excerpt: Articolul discuta despre potentialele consecinte negative ale unui nou acord similar cu Conferinta de la Yalta asupra Romaniei, incluzand saracie si restrictii severe.

Summary: Cristian Diaconescu avertizeaza asupra consecintelor unui posibil acord Yalta 2, care ar putea duce la saracie, lipsa de incalzire si alte dificultati in Romania. Negocierile dintre SUA si Rusia la Riad au inclus cereri de retragere a SUA din Europa de Est, dar fara garantii ferme. Diaconescu subliniaza ca astfel de scenarii nu sunt doar teoretice, ci ar putea deveni realitate, amintind de conditiile grele din trecut. Conferinta de la Yalta din 1945 a stabilit divizarea Europei postbelice si a influentat puternic regiunile est-europene.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.