IT-iştii care monetizează Biblia. Bible Chat, start-up-ul românesc cu cea mai rapidă creştere din Europa, ridică o finanţare de 14 mil. dolari. „Vom continua misiunea Bible Chat de a minimiza suferinţa umană.“

Early Game Ventures, cel mai activ fond de investiţii din România şi în topul celor mai active fonduri de VC din Europa Centrală şi de Est, anunţă prima mare investiţie ridicată de un startup românesc anul acesta, după ce Bible Chat, aplicaţie mobilă adresată comunităţilor creştine, a semnat o rundă de investiţii de 14 milioane dolari.

Aplicaţia, lansată de Laurenţiu Bălaşa şi Marius Iordache, a avut parte de un succes rapid, fiind aplicaţia mobilă cu cea mai rapidă creştere din Europa în toate categoriile şi aplicaţia religioasă cu cea mai rapidă creştere din întreaga lume. În doar un an de la lansare, Bible Chat a atins un număr de 10 milioane de utilizatori şi venituri anualizate de 15 milioane dolari.

Runda de Serie A a fost condusă de True Ventures, fond de venture capital din Silicon Valley, cu participarea Early Game şi Play Ventures. De asemenea, la rundă au participat şi fondul local Underline Ventures şi fondul Silicon Gardens din Slovenia.

„Vom continua misiunea Bible Chat de a minimiza suferinţa umană. Sunt milioane de oameni lunar care depind de munca echipei noastre şi găsesc în Bible Chat un suport real ce îi ajuta să facă faţă provocărilor spirituale, emoţionale şi psihologice ale vieţii“, a spus Laurenţiu Bălaşa, fondatorul şi CEO-ul companiei.

În magazinul online App Store, Bible Chat se situează pe poziţia a 13-a, printre cele mai download-ate aplicaţii de mobil, alături de WhatsApp su Instagram. Este pentru prima dată în istorie când o aplicaţie pornită din România atinge o astfel de performanţă.

“Mulţumim investitorilor ce ne-au oferit încredere şi sprijinul lor pentru Seria A. Vom continua misiunea Bible Chat de a minimiza suferinţa umană. Sunt milioane de oameni lunar care depind de munca echipei noastre şi găsesc în Bible Chat un suport real ce îi ajuta să facă faţă provocărilor spirituale, emoţionale şi psihologice ale vieţii. Mulţumesc lui Marius şi tuturor colegilor din mica noastră echipă pentru că au fost alături de mine atât de mulţi ani,” a declarat Laurenţiu Bălaşa, fondatorul şi CEO-ul companiei.

Foto: Laurenţiu Bălaşa. Vedeţi ce spunea în 2020 la ZF IT Generation. 

„Undeva la finalul anului trecut, Laurenţiu mi-a trimis două capturi de ecran care, cred eu, spun foarte bine povestea unui startup tech de succes. Prima imagine prezintă graficul cu veniturile companiei în primii 4 ani de la lansare. Ca de-a doua imagine prezintă graficul veniturilor în anul 5. Am păstrat acele screenshot-uri pentru că ele spun povestea perseverenţei, a încăpăţânării, a rezilienţei fără de care un antreprenor nu poate reuşi”, a declarat Cristian Munteanu, Managing Partner Early Game Ventures, fondul de venture capital care a fost primul investitor în companie, în anul 2019.

 

Source URL: https://www.zf.ro/eveniment/it-istii-monetizeaza-biblia-bible-chat-start-up-ul-romanesc-cea-22702297


Analyse


2025-02-20 01:25:16

General Sentiment: positive (score: 0.7 magnitude: 2.5)

Subject: Finantare pentru Bible Chat

Entity Sentiment:

  • Bible Chat: positive (score: 0.8 magnitude: 1.2, occurrence: 8)
  • Laurentiu Balasa: positive (score: 0.7 magnitude: 1, occurrence: 3)
  • Early Game Ventures: positive (score: 0.6 magnitude: 0.9, occurrence: 2)
  • Marius Iordache: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • True Ventures: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Play Ventures: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Underline Ventures: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Silicon Gardens: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Cristian Munteanu: positive (score: 0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 1)

Classification:

  • Business
  • Technology
  • Religion

Language: romanian

Safety Moderation:

KeyPhrases:

  • Bible Chat ridica finantare
  • crestere rapida in Europa
  • misiunea de a minimiza suferinta

KeyWords:

  • Bible Chat
  • finantare
  • crestere
  • utilizatori
  • investitori

Excerpt: Bible Chat, un start-up romanesc cu crestere rapida, a obtinut o finantare de 14 milioane dolari pentru a continua misiunea de a minimiza suferinta umana.

Summary: Bible Chat, un start-up romanesc cu cea mai rapida crestere din Europa, a obtinut o finantare de 14 milioane de dolari. Aplicatia, destinata comunitatilor crestine, a fost lansata de Laurentiu Balasa si Marius Iordache si a atins 10 milioane de utilizatori si venituri anualizate de 15 milioane de dolari in doar un an. Runda de finantare a fost condusa de True Ventures, cu participarea Early Game Ventures, Play Ventures, Underline Ventures si Silicon Gardens. Laurentiu Balasa, fondatorul si CEO-ul, a subliniat misiunea de a minimiza suferinta umana si a multumit echipei si investitorilor pentru sprijin.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.