Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidențiale, a criticat atacurile lui Donald Trump la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
„Sper ca aceste negocieri să aducă într-o formă acceptabilă și onorabilă pacea. Pacea și încetarea focului sunt de dorit oricând”, și-a început Crin Antonescu susținerea, la postul Digi24.
Apoi și-a dezvoltat gândul:
„Dar, dacă noi în urma acestor discuții, ajungem să nu mai știm cine pe cine a agresat, să nu mai putem să definim așa cum tratatele o fac agresorul, dacă ajungem să spunem că Zelenski e un ‘dictator’ pentru că a amânat niște alegeri fiind în război, iar domnul Putin – un om ales probabil foarte democratic – este un interlocutor ideal, atunci înseamnă că noi nu mai avem și suntem, din păcate, într-o situație precum cea premergătoare perioadei celui de-al doilea război mondial, când a fost tot o discuție despre definiția agresorului: intervenția Italiei în Etiopia, a Japoniei în China… Au generat discuții, au părăsit societatea națiunilor, pentru că nu mai era socotită de actualitate”, a explicat Crin Antonescu.
„Sunt semne care ne sperie. Dar nu sunt panicard. Rămân lucruri de care nu avem voie să ne atingem: setul de valori care după al Doilea Război Mondial, cu monstruozitatea fascistă, după războiul rece, monstruzitatea comunistă s-au impus ca valori universale. (…) Aici am vrut să fim: într-o lume a valorilor, a libertăților, a dreptului internațional, nu a dreptului huliganic al celui mai tare”, a concluzionat Antonescu.
Context
Președintele american Donlad Trump e în război deschis cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Liderul de la Casa Albă îl descrie pe Zelenski drept un „dictator”, „comediant”, care a făcut „o treabă groaznică, țara sa este distrusă”, în timp ce „milioane de oameni au murit inutil: și așa continuă” (mesajul lui Trump, aici).
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacționat ulterior la atacurile omologului său american, Donald Trump (pe larg, aici).
Nu doar Trump a venit cu acuzații împotriva liderului de la Kiev, ci și vicepreședintele SUA, JD Vacne.
Vicepreședintele american J.D. Vance l-a avertizat miercuri pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să nu-l atace pe președintele Donald Trump, spunând că „vorbirea de rău” în public nu ar face decât să se întoarcă împotriva lui (pe larg, aici).
Excerpt: Crin Antonescu critica administratia Trump si atacurile asupra lui Zelenski, subliniind importanta valorilor universale si a dreptului international.
Summary: Crin Antonescu a criticat administratia Donald Trump pentru atacurile asupra presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, subliniind importanta mentinerii valorilor universale si a dreptului international. Antonescu a mentionat ca negocierile ar trebui sa aduca pacea si a avertizat impotriva redefinirii agresorului in contextul actual, comparand situatia cu perioada premergatoare celui de-al doilea razboi mondial. Contextul include tensiuni intre Trump si Zelenski, cu acuzatii reciproce si avertismente din partea vicepresedintelui american J.D. Vance.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.