Nou atac cu mantă la Georgescu: Antonescu cere eliminarea din viața politică a spionilor serviciilor secrete

Nou atac lansat de Crin Antonescu la adresa lui Călin Georgescu. Folosind prevederile Proclamației de la Timișoara, Antonescu punctează că toți cei suspectați că au fost comuniști sau membri ai serviciilor secrete ar trebui eliminați din viața publică.

La adresa lui Călin Georgescu există suspiciuni că ar fi membru SIE, însă în acest sens nu a fost adusă vreo dovadă concretă

Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamația de la Timișoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timișoara, mai vorbeam despre înțelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidențiale. Proclamația de la Timișoara a fost emisă în 1990.

„Unde am fi ajuns dacă am fi avut punctul 8 de la Timișoara? Am mai fi vorbit despre înțelepciunea rusească, am mai fi avut candidați cu burse în Occident pe vremea comunismului, suspect susținut de rezerviști protocroniști? Nu cred. Am fi vorbit despre programe, despre proiecte de țară, despre educație, inteligență artificială, medicină, viitor. Nu despre cai, plug și conducte de apă cu China”, a transmis Crin Antonescu.

Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale a militat pentru eliminarea din viața politică a pionilor serviciilor secrete

„Punctul 8 de la Timișoara nu a fost aplicat, dar nu e prea târziu să facem curățenie în politica românească. Să scăpăm de pionii serviciilor, de oamenii de paie ai unora și altora. Să facem lumină în cum este condusă România și cine vrea să o întoarcă de pe drumul pe care a apucat-o acum 35 de ani. Am venit în Timișoara, primul oraș luminat electric din Europa, primul oraș luminat cu libertate din România. Orașul de la care am învățat că niciodată nu trebuie să te uiți înapoi ci să mergi mereu înainte”, a precizat Crin Antonescu.

Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara solicita ca niciun fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a ocupa funcții publice pe o perioadă de 10 ani.

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/nou-atac-cu-manta-la-georgescu-antonescu-cere-eliminarea-din-viata-politica-a-spionilor-serviciilor-secrete_3587503.html


Analyse


2025-02-19 18:52:17

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1)

Subject: Atac politic la adresa lui Georgescu

Entity Sentiment:

  • Crin Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • Calin Georgescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Proclamatia de la Timisoara: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • SIE: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Timisoara: positive (score: 0.2 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • PSD-PNL-UDMR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Public Affairs

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Crin Antonescu lanseaza un atac la adresa lui Calin Georgescu, cerand eliminarea din viata politica a celor suspectati ca au fost comunisti sau membri ai serviciilor secrete, conform Proclamatiei de la Timisoara.

Summary: Crin Antonescu a lansat un atac la adresa lui Calin Georgescu, invocand Proclamatia de la Timisoara si cerand eliminarea din viata politica a celor suspectati ca au fost comunisti sau membri ai serviciilor secrete. Antonescu a subliniat importanta aplicarii punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara, care interzice fostilor membri ai nomenclaturii comuniste si Securitatii sa ocupe functii publice timp de 10 ani. El a criticat influenta serviciilor secrete in politica si a pledat pentru o curatare a scenei politice romanesti.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.