SOS atacă la CCR ‘reforma’ lui Bolojan de la Senat

Grupul parlamentar al senatorilor Partidului S.O.S. România anunță că depune o sesizare de neconstituționalitate privind Hotărârea Senatului nr. 5/3 februarie 2025 (documentul, AICI), prin care s-a reorganizat, la propunerea lui Ilie Bolojan, aparatul de lucru al camerei parlamentare.

Senatul a adoptat, pe 3 februarie, cu 78 de voturi pentru, 41 împotrivă şi 4 abţineri, proiectul de hotărâre privind structura serviciilor Senatului, care prevede reorganizarea instituţiei, conform memorandumului aprobat de Biroul Permanent.

„Această propunere redimensionează aparatul Senatului, rezolvând câteva probleme: reduce personalul de pe lângă cabinetele demnitarilor, reduce personalul de pe lângă grupurile parlamentare, printr-o normă mai mare faţă de ceea ce era iniţial și respectă un principiu – cei care vin cu un demnitar pleacă cu el. Aceasta este o chestiune corectă, care se întâmplă peste tot şi acest principiu va fi respectat în proporţie de 70%, aşa cum rezultă din memorandumul care a fost aprobat”, spunea Ilie Bolojan la momentul respectiv.

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/sos-ataca-la-ccr-reforma-lui-bolojan-de-la-senat_3581351.html


Analyse


2025-03-06 16:47:24

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.4)

Subject: Contestatie reforma Senatului

Entity Sentiment:

  • Partidul S.O.S. Romania: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 1)
  • Ilie Bolojan: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Senat: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • CCR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Partidul S.O.S. Romania contesta la CCR reforma propusa de Ilie Bolojan pentru Senat.

Summary: Partidul S.O.S. Romania a depus o sesizare de neconstitutionalitate la CCR impotriva Hotararii Senatului nr. 5/3 februarie 2025, care reorganizeaza aparatul de lucru al Senatului la propunerea lui Ilie Bolojan. Proiectul a fost adoptat cu 78 de voturi pentru, 41 impotriva si 4 abtineri. Reforma vizeaza reducerea personalului din jurul cabinetelor demnitarilor si grupurilor parlamentare, respectand principiul ca cei care vin cu un demnitar pleaca cu el.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.