Liberalul Mircea Abrudean, noul președinte al Senatului, după plecarea lui Ilie Bolojan la Cotroceni

Senatul României a anunţat, marţi seară, că în urma preluării de către Ilie Bolojan a interimatului la şefia statului, în urma demisiei preşedintelui Klaus Iohannis, atribuţiile preşedintelui camerei superioare a Parlamentului vor fi exercitate, în perioada asigurării interimatului, de către vicepreşedintele Senatului, Mircea Abrudean.

„Având în vedere faptul că preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, va prelua, în conformitate cu prevederile constituţionale, funcţia de preşedinte interimar al României, atribuţiile preşedintelui Senatului vor fi exercitate, în perioada asigurării interimatului, de către vicepreşedintele Senatului, Mircea Abrudean”, anunţă Senatul, potrivit News.ro.

„În acest sens, Ilie Bolojan a semnat astăzi o decizie prin care se oficializează această tranziţie, asigurând astfel continuitatea activităţii legislative şi buna funcţionare a Senatului României”, se mai arată în document.

Curtea Constituţională a constatat, în şedinţa de marţi, că funcţia de Preşedinte al României devine vacantă, începând cu data de 12 februarie, în urma demisiei lui Klaus Iohannis.

Judecătorii CCR mai spun în decizie că interimatul va fi asigurat de preşedintele Senatului, Ilie Bolojan.

Editor : B.E.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/liberalul-mircea-abrudean-noul-presedinte-al-senatului-dupa-plecarea-lui-ilie-bolojan-la-cotroceni-3117443


Analyse


2025-02-28 10:49:38

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: Schimbare la conducerea Senatului

Entity Sentiment:

  • Mircea Abrudean: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Ilie Bolojan: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Senatul Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Curtea Constitutionala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

KeyPhrases:

  • Mircea Abrudean devine presedinte al Senatului
  • Ilie Bolojan preia interimatul presedintiei

KeyWords:

  • Senat
  • interimat
  • demisie
  • presedinte
  • Romania

Excerpt: Mircea Abrudean devine presedinte al Senatului dupa ce Ilie Bolojan preia interimatul presedintiei Romaniei.

Summary: Senatul Romaniei a anuntat ca Mircea Abrudean va prelua atributiile de presedinte al Senatului in perioada in care Ilie Bolojan va asigura interimatul functiei de presedinte al Romaniei, in urma demisiei lui Klaus Iohannis. Curtea Constitutionala a confirmat vacanta functiei de presedinte incepand cu 12 februarie.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.