Afirmaţia îi
aparţine lui Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, care a declarat
că Rusia nu este interesată cine va fi preşedinte în România, pentru că
acesta nu va influenţa politica externă a României, care este „dictată” de la
Bruxelles şi Washington.
Într-un interviu acordat
Hotnews, Vladimir Lipaev, care de 8 luni este ambasadorul Rusiei la Bucureşti,
a declarat că nu există nicio dovadă a implicării în vreun fel a Rusiei în
procesul electoral din România. De asemenea, el a confirmat că nici înainte şi
nici după desecretizarea documentelor din CSAT în care s-a vorbit despre
acţiunea unui „actor statal”, România nu a cerut nicio explicaţie Rusiei.
„Rusia nu a influenţat în niciun fel alegerile
prezidenţiale din România, iar asta este evident pentru orice om raţional”, a spus el, dezvoltând apoi subiectul.
„Dovezile, de exemplu, demonstrează, fără putere de
tăgadă, că influenţa în alegerile din România a existat, însă a venit din
direcţia unui cu totul alt stat. Şi probabil că aceste întrebări ar trebui să
le puneţi unui alt ambasador, nu mie.
Pentru că dovezile implicării Statelor Unite ale Americii
în alegerile din România sunt de netăgăduit. Ele sunt cunoscute tuturor! Ştiţi
ce s-a întâmplat în ajunul celui de-al doilea tur! Ştiţi ce decizie a luat
Curtea Constituţională pe 4 decembrie.
Ştiţi că pe 5 decembrie a apărut declaraţia
Departamentului de Stat din SUA, cu ameninţări directe la adresa României, în
cazul în care alegerile vor merge pe un alt scenariu decât cel care este
acceptabil pentru SUA.
Şi, a doua zi, CCR a luat decizia opusă celei pe care a
luat-o cu două zile înainte şi a anulat alegerile. Dacă consideraţi că asta nu
este ingerinţă, atunci probabil evaluăm în mod diferit faptele concrete. Puteţi
dumneavoastră să aduceţi o singură astfel de dovadă privind implicarea Rusiei
în alegerile din România?”,
a afirmat diplomatul.
În ceea ce priveşte
preferinţa Rusiei pentru un candidat sau altul la funcţia de preşedinte,
înaltul oficial a explicat că, atâta vreme cât politica externă a României va
rămâne neschimbată, fiind dictată de la Bruxelles şi Washington, nu contează
dacă preşedinte va fi „Georgescu sau Antonescu sau Ciolacu sau doamna Lasconi”.
„Noi înţelegem foarte bine că, indiferent dacă
preşedintele României va fi Georgescu sau Antonescu sau Ciolacu sau doamna
Lasconi, politica externă a României nu se va schimba. (…) Asta va fi
determinat nu de identitatea viitorului preşedinte al României, ci de politica
pe care o va dicta sau determina Bruxelles-ul şi Washington-ul. Iar România va
urma această linie indiferent cine va fi preşedinte”, a spus ambasadorul rus.
„România este unul dintre instrumentele politicii
anti-rusești. Dar în România, nu vedem o politică deşănţată împotriva Rusiei,
ca în alte state”, a ţinut el
totuşi să precizeze.
În ceea ce priveşte
orientarea pro-rusă a candidatului Călin Georgescu, Vladimir Lipaev afirmă că
abia după primul tur al alegerilor au aflat despre el.
„După primul tur al alegerilor, ne-am uitat mai atent la
domnul Georgescu. Fiecare candidat face declaraţii pe care le aşteaptă de la el
alegătorii lui”, a declarat
oficialul despre candidatul suveranist, observând că cele mai recente alegeri
din Europa, dar şi din SUA au arătat preferinţa votanţilor pentru renaşterea
suveranismului.
„Patriotul este
cel care îşi apără interesele propriei ţări şi îşi serveşte propria ţară”, crede Vladimir Lipaev, iar din acest punct de vedere
consideră că Vladimir Putin este un patriot. „El acţionează ca un patriot al Rusiei, a fost ales de poporul ţării şi
exprimă interesele Rusiei”, a spus diplomatul rus despre preşedintele său,
Vladimir Putin.
Source URL: https://adevarul.ro/politica/ambasadorul-rusiei-la-bucuresti-nu-exista-dovezi-2421048.html
