Decizia lui Klaus Iohannis de a pleca de la Cotroceni l-a iritat pe fostul președinte Traian Băsescu. Acesta spune că demisia lui Iohannis nu ajută, de fapt, pe nimeni: “Nu rezolvă nimic, dacă vrem să fim foarte corecți”
Într-o intervenție la Digi24, Băsescu a declarat luni, 10 februarie, și că Iohannis a lăsat în urmă o mare problemă.
“Să spunem că președintele Iohannis a demisionat și a lăsat o mare problemă. Răspunsul la întrebarea ”cine a fraudat alegerile, de ce am anulat alegerile?” Acest răspuns nu este dat”, a atacat fostul președinte.
Apoi, Traian Băsescu a vorbit și despre faptul că, prin plecarea sa de la Cotroceni “nu se dau nici indexările la pensii, nu crește nici salariul minim, nu se întâmplă nimic din cele promise de guvern și care au generat o mare nemulțumire, inclusiv neaplicarea legii pensiilor sau neaplicarea unor obligații asumate pentru pensionarii militari și așa mai departe. Și atunci, acea tensiune care ar exista, domnule președinte, că asta a fost unul dintre argumente, e tensiune în societate și iată demisia lui Klaus Iohannis“.
Băsescu susține că Iohannis a greșit demisionând.
“A stat cu două săptămâni mai mult până acum, două săptămâni mai mult, putea să stea trei luni mai mult. Și credeți că asta detensionează populația? Eu cred că detensionarea era mult mai mare dacă aveam un președinte legitim la Cotroceni, care cerea guvernului demisia, să vină un guvern capabil să treacă țara prin criză și nu unul care să tot molfăie între fălci problemele, dar să nu le rezolve”, a mai spus Băsescu.
Fostul președinte a mai spus că nu-l dorește la Cotroceni pe Călin Georgescu.
“Eu sper Călin Georgescu să nu ajungă președintele României, pentru că nu mi-aș dori ca România să aibă președinte un Mesia, știi? Se constatăm după șase luni, să spunem, că ce bine era dacă era Iohannis. Călin Georgescu nu rezolvă nimic, ca să fim foarte clari. Vă dau un exemplu, da? Care e ușor de înțeles, la câte prostii spune, ăsta e ușor de înțeles. Spune că România poate obține 10 miliarde de dolari din vânzarea apei. Păi, în București, apa potabilă, să spunem că s-a referit la apă potabilă, e șapte lei. Nu știu, șapte lei. Cât ar costa, cât ar trebui să dăm pentru 10 miliarde, în condițiile în care noi nu avem apă pentru irigații și nu avem apă în hidrocentrale de mulți ani. Deci tipul ăsta de palavre nu vor rezolva problemele a României”, a conchis Traian Băsescu.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/traian-basescu/atac-dur-iohannis-demisie-1922908
