Daniel Funeriu, după demisia lui Iohannis: ‘Demisie înseamnă victoria celor care ți-o cer’

Klaus Iohannis şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al României. Daniel Funeriu, candidat la alegerile prezidențiale, consideră că gestul reprezintă o mare victorie pentru cei care au cerut demisia lui Iohannis.

„Preşedintele Iohannis şi-a ratat şi ieşirea din scenă: venit ca salvator, o prezență cât o absență, o plecare pe uşa cea mică.

Asta va reține istoria.

Demisie înseamnă abandon.

Demisie înseamnă cel puțin o muscă pe căciulă.

Demisie înseamnă fuga de răspundere.

Demisie înseamnă incompatibilitate cu țara pe care o conduci.

Demisie înseamnă victoria celor care ți-o cer.

Prima sarcină a viitorului preşedinte va fi să recredibilizeze funcția de preşedinte, grav decredibilizată de modul în care Iohannis a eşuat: venit ca salvator, o prezență cât o absență, o plecare pe uşa cea mică.

Cel puțin, dacă românii îmi vor acorda încrederea, voi prelua mandatul de la un om respectabil: Ilie Bolojan. Prefer să strâng o mână sinceră, decât una de formă”, a spus Funeriu.

Demisia lui Iohannis

Klaus Iohannis şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al României.

El a menţionat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie.

Iohannis a precizat că decizia vine în contextul în care în Parlamentul României s-a pus în mişcare, luni, procedura de suspendare a sa din funcţie.

“Pentru a scuti România şi pe cetăţenii români de această criză, de această evoluţie inutilă şi negativă, demisionez din funcţia de preşedinte al României. Voi pleca din funcţie poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România”, a declarat Klaus Iohannis într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

În paralel cu demisia lui Iohannis, opoziția încerca să-l suspende. Cea de-a treia cerere de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis s-a aflat, luni, pe agenda Birourilor reunite ale Parlamentului.

Conducerea celor două Camere a decis ca plenul comun să se reunească marţi, de la ora 10.00, pentru propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui României.

După ce solicitarea Opoziţiei a fost respinsă de două ori, din motive procedurale, de data aceasta POT, AUR, SOS şi USR au strâns 178 de semnături.

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/daniel-funeriu-dupa-demisia-lui-iohannis-demisie-inseamna-victoria-celor-care-ti-o-cer_3577475.html


Analyse


2025-02-27 18:40:08

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 2.5)

Subject: Demisia lui Klaus Iohannis

Entity Sentiment:

  • Klaus Iohannis: negative (score: -0.8 magnitude: 1.2, occurrence: 6)
  • Daniel Funeriu: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • Ilie Bolojan: positive (score: 0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Parlamentul Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Palatul Cotroceni: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • POT, AUR, SOS, USR: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Klaus Iohannis si-a anuntat demisia din functia de presedinte al Romaniei, considerata o victorie pentru cei care au cerut-o.

Summary: Klaus Iohannis si-a anuntat demisia din functia de presedinte al Romaniei, mentionand ca va pleca de la Palatul Cotroceni pe 12 februarie, pentru a evita o criza politica. Daniel Funeriu considera ca demisia reprezinta o victorie pentru cei care au cerut-o si critica modul in care Iohannis a gestionat situatia. In paralel, opozitia incerca sa-l suspende pe Iohannis, dar cererea a fost respinsa de doua ori din motive procedurale.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.