Klaus Iohannis, ridiculizat după ce și-a dat demisia. TOP comentarii de pe Facebook: „Drum bun și cale bătută, Dulăpior!”

Val de reacții în social media, după demisia lui Klaus Iohannis. Românii s-au „descătușat” în secțiunea de comentarii, pe Facebook, la postarea primului președinte din istoria României care a demisionat din funcție.

Unii au preferat ironiile, alții atacurile frontale. Printre cele mai virale comentarii se numără:

– În sfârșit, președintele ILEGITIM este AFARĂ. Fără onoare și fără respect pentru români.

– Pe 12 luați leafa?

– O rușine pentru România. Nu poporul se face de rușine, tu ai făcut România de râsul lumii!

– Cel mai slab președinte al României! Un președinte care a luptat pentru interesele proprii, un președinte care a pus mai presus de orice bunăstarea propriei persoane decât a cetățenilor! Urâtă ieșire v-ați făcut! La revedere!

– Un politician, ca și un sportiv, trebuie să simtă momentul cât trebuie să plece frumos. Dvs. ați ratat acest moment.

– Drum bun și cale bătută, Dulăpior!

– Am ajuns oricum, de râsul lumii.

– Aoleu, ai dat-o pe creștinește. Plângem cu lacrimi… De crocodil.

– Vă pun cei de la PNL președinte de onoare?

– Mai bine tăceai! Avea mamaie o vorbă. Ai vorbit când trebuia să taci!

– Să lași paltonul la palat, că e din banii oamenilor făcut!

– La pușcărieee, tovarășe!

– Suntem de râsul lumii de la anularea alegerilor. Drum bun!

– Societatea nu va fi deloc divizată, pentru că toți vrem să pleci!

Postarea lui Klaus Iohannis, la care au comentat românii, a strâns în 15 minute 2.800 de comentarii, 4.800 de reacții și 270 de share-uri.

„Astăzi, în Parlamentul României, s-a pus în mișcare procedura de suspendare a Președintelui. Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni aș fi plecat din funcție după alegerea noului Președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată, repet, niciodată, n-am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă. Peste puține zile, în Parlamentul României s-ar fi votat suspendarea mea și România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul de demitere a Președintelui. Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern.

În plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord. Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ.

În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite Președintele după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului Președinte. Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când Președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii.

Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a transmis Iohannis.

Source URL: https://ziare.com/klaus-iohannis-demisie/comentarii-facebook-1922827


Analyse


2025-03-03 08:45:22

General Sentiment: negative (score: -0.7 magnitude: 1.5)

Subject: Demisia lui Klaus Iohannis

Entity Sentiment:

  • Klaus Iohannis: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 5)
  • Romania: negative (score: -0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • Parlamentul Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Social Media

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Public Safety

Excerpt: Demisia lui Klaus Iohannis a generat un val de comentarii negative pe Facebook, reflectand nemultumirea romanilor.

Summary: Demisia lui Klaus Iohannis a starnit un val de reactii negative pe social media, in special pe Facebook, unde romanii si-au exprimat nemultumirea prin comentarii ironice si critice. Iohannis a demisionat pentru a evita o criza politica si un referendum de demitere, mentionand ca nu a incalcat Constitutia si ca demersul de suspendare este inutil si pagubos. El a subliniat ca efectele vor fi negative atat pe plan intern, cat si extern, si a anuntat ca va pleca din functie pe 12 februarie.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.