Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a vorbit duminică, 9 februarie, la Digi24, despre decizia de a participa la aceste alegeri.
Primarul general al Capitale a declarat, despre faptul că este primul candidat la alegerile prezidențiale care a început deja campania, că „suntem cu două luni și jumătate înainte de primul tur” și „ar trebui ca toți candidații să fie pe panouri”.
Întrebat de ce a luat decizia să intre în pre-campania electorală, acesta a glumit, spunând un banc, potrivit sursei citate: „Soția îl sună pe soț și spune vezi că pe autostrada pe care tu mergi e un nebun care merge în sens contrar și el răspunde nu, sunt mii”, adăugând că întrebarea este, de fapt, de ce este numai el în această situație.
Nicuşor Dan a anunțat și că va duce o campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale în care nu îşi va ataca adversarii. „A funcţionat la locale, de ce nu ar funcţiona la prezidenţiale?”, este argumentul edilului. El crede că alegătorii trebuie să evalueze voinţa candidatului de a schimba lucruri, capacitatea acestuia din trecut de a fi schimbat lucruri şi echilibrul.
El susţine că în campania electorală din acest an „lucrurile s-au simplificat” faţă de campania de anul trecut.
„Pe de o parte avem o direcţie care, în foarte puţine cuvinte, înseamnă Rusia, o direcţie care înseamnă ”hai să lăsăm lucrurile aşa cum au mers, că vor mai merge” şi există o categorie foarte, foarte mare de oameni care spun vrem schimbare dar totuşi păstrând şi democraţie şi direcţia pro-occidentală a Românei. Asta e categoria mare de oameni către care mă adresez şi cred că, fără să mă compar cu ceilalţi candidaţi pro-occidentali, cred că ceea ce oamenii trebuie să evalueze este voinţa candidatului de a schimba nişte lucruri, pentru că asta cred eu că este aşteptarea românilor, deci voinţa de a schimba, capacitatea sa din trecut de a fi schimbat lucruri şi de asemenea echilibrul, pentru că într-o poziţie ca asta trebuie să ai un anumit echilibru”, a afirmat Nicuşor Dan la Digi 24.
Acesta a adăugat că a adunat 60.000 de euro de la persoane care au donat pentru pre-campania sa. Media sumelor donate de o persoană este de 300 de lei, acestea venind din partea unor „oameni simpli care cred că în felul ăsta ţara se duce în direcţia pe care ei o vor”, susţine edilul. El estimează că va strânge „cel puţin un milion” în perioada de pre-campanie.
Nicuşor Dan a precizat că mare parte din sumele pe care le va cheltui pentru campanie va fi alocată pentru publicitate online.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/alegeri-prezidentiale-2025/nicusor-dan-campanie-banc-1922688
