Leo de la Strehaia a transmis un mesaj de susținere pentru avocata Laura Vicol, cu care declara că a avut o relație și căreia i-ar fi dedicat o manea de 28.000 de euro. Manelistul a declarat că regretă situația și că o susține pe Vicol, care este în arest preventiv în scandalul Nordis.
Leo de la Strehaia, despre care se spunea că a avut o relație cu Vicol în 2007, susține că locul acesteia nu este în închisoare.
„Să fie tare, că ea știe ce are de făcut, e avocată. Toată lumea care o cunoaște e alături de ea și o susține. Să fie tare și să aibă încredere în Dumnezeu, că locul ei nu e la pușcărie. Ea e o femeie frumoasă și bătăioasă. E o luptătoare” spune acesta, conform Fanatik.
Despre presupusa relație pe care ar fi avut-o cu Laura Vicol în urmă cu mulți ani, Leo de la Strehaia a refuzat să ofere detalii, limitându-se să spună că „nu este cazul să discutăm despre asta”.
„Nu vreau să discut despre ce a fost sau ce nu a fost. N-am mai ținut legătura, n-am mai vorbit de mult. Dar o susțin și sunt alături de ea. Despre dosarul Nordis nu cunosc nimic. Nu-l cunosc pe soțul ei”, a mai spus Leo de la Strehaia.
Laura Vicol, fostă șefă a Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, a negat informațiile apărute în presă că ar fi avut o relație cu Leo de la Strehaia în urmă cu mulți ani și a adăugat că singura lor interacțiune a fost la o nuntă, unde acesta i-a dedicat o melodie.
Aceasta a explicat că toate declarațiile lui Leo de la Strehaia, precum cele legate de o presupusă relație sau de gesturi grandioase precum oferirea a 1.001 trandafiri sau achitarea sumei de 28.000 de euro pentru o manea dedicată ei, sunt pure invenții.
Speculațiile despre o relație între cei doi au apărut inițial în 2007, după ce Leo de la Strehaia a susținut că ar fi petrecut o săptămână alături de Laura Vicol la hotelul Burj Al Arab, din Dubai, și că ar avea o relație serioasă cu aceasta. Tot atunci, acesta a afirmat că ar fi plătit lui Adrian Minune 28.000 de euro pentru maneaua „Laura, ești viața mea, fără tine nu pot sta”.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/scandal-nordis/leo-de-la-strehaia-laura-vicol-1922627
