Cum blochează politicienii posturi pentru zeci de ani. O senatoare PSD a ținut blocate două posturi deodată

Gabriela Crețu a avut blocat postul de profesor de științe sociale la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui din anul 2004 până luna trecută, când a transmis liceului cererea de pensionare. Din 2012 până în 2024, ea a avut rezervat și un post contractual în cadrul Senatului României.

Postul de profesor titular de științe sociale la Liceul „Mihail Kogălniceanu” (LMK) din Vaslui i-a fost rezervat senatoarei 21 de ani, din 2004, timp în care aceasta a ocupat diferite funcții politice. Luna trecută, Gabriela Crețu s-a pensionat, scrie HotNews.ro.

Al doilea post public pentru care Gabriela Crețu a beneficiat de rezervare pe durata exercitării mandatelor de senator este cel de reprezentant permanent al Senatului pe lângă Parlamentul European, un post contractual salarizat la nivelul funcţiei publice parlamentare de şef departament sau director general.

„Am reluat funcția pe care o aveam anterior alegerii ca senator”, explica Gabriela Crețu, pentru HotNews, în ziua în care mai mulți funcționari ai Senatului au protestat față de decizia lui Ilie Bolojan de a reduce numărul de angajați cu 178.

Fosta senatoare, prezentă și ea la protestul spontan, a precizat că a fost numită în această funcție fără concurs în 2009, după ce și-a încheiat mandatul de europarlamentar, „pentru că eram cea mai în măsură să asigur cerințele postului”

„La data de 21 decembrie 2024, i-a încetat suspendarea și și-a reluat activitatea în aceeași funcție de reprezentant permanent al Senatului pe lângă Parlamentul European, ca personal contractual”, se arată în răspunsul comunicat HotNews de Biroul de relații publice din cadrul Senatului.

HotNews.ro a contactat-o pe Gabriela Crețu pentru un punct de vedere în legătură cu posturile publice care i-au fost păstrate atât de mult timp. Inițial a spus că nu poate să vorbească pentru că este într-o ședință, iar ulterior nu a mai răspuns apelurilor redacției.

Potrivit Statutului personalului didactic, „cadrele didactice titulare, alese în Parlament, numite în Guvern sau îndeplinind funcţii de specialitate specifice în aparatul Parlamentului, al Președinției, al Guvernului şi în Ministerul Învăţământului, precum şi cele alese de Parlament în organismele centrale ale statului au drept de rezervare a postului didactic sau a catedrei pe perioada în care îndeplinesc aceste funcţii”.

Blocarea posturilor de titulari din învățământ care ocupă funcții publice a stârnit critici în spațiul public de-a lungul timpului.

Președintele Iohannis a beneficiat de rezervarea postului de profesor de fizică la Colegiul Național „Samuel Von Brukenthal” timp de 24 de ani.

La rândul său, Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor de istorie la Colegiul Național Spiru Haret din Tulcea, tot timp de 24 de ani.

Și Dumitru Buzatu, fostul soț al Gabrielei Crețu, ex-președintele Consiliului Județean Vaslui, a avut rezervat postul de profesor la Liceul Emil Racoviță Vaslui și Colegiul Anghel Rugină Vaslui timp de 28 de ani, perioadă în care nu a susținut niciun grad didactic.

Buzatu, judecat în prezent pentru luare de mită, s-a pensionat din învățământ în 2020, având doar definitivatul. Deși nu se prezentase la post în ultimii 28 de ani, Dumitru Buzatu a cerut Inspectoratului Școlar Vaslui în februarie 2020 să-i prelungească menținerea în postul de profesor și după împlinirea vârstei de pensionare, însă cererea i-a fost respinsă.

Source URL: https://ziare.com/posturi-blocate/gabriela-cretu-post-didactic-vaslui-1922621


Analyse


2025-03-02 08:02:03

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Blocarea posturilor de catre politicieni

Entity Sentiment:

  • Gabriela Cretu: negative (score: -0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 6)
  • Senatul Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Liceul Mihail Kogalniceanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • HotNews.ro: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Dumitru Buzatu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Crin Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Education

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Public Safety

KeyPhrases:

  • blocarea posturilor de catre politicieni
  • Gabriela Cretu a avut rezervat un post

KeyWords:

  • politicieni
  • posturi
  • Gabriela Cretu
  • Senatul Romaniei

Excerpt: Articolul discuta despre cum politicienii, inclusiv senatoarea PSD Gabriela Cretu, au blocat posturi publice pentru perioade lungi de timp, starnind critici.

Summary: Articolul discuta despre cum politicienii, inclusiv senatoarea PSD Gabriela Cretu, au blocat posturi publice pentru perioade lungi de timp, starnind critici. Gabriela Cretu a avut rezervat un post de profesor la Liceul Mihail Kogalniceanu din Vaslui timp de 21 de ani, in timp ce ocupa functii politice. De asemenea, a avut un post contractual in Senatul Romaniei. Blocarea posturilor de catre politicieni a fost criticata in spatiul public, iar exemple similare includ pe Klaus Iohannis si Crin Antonescu. Dumitru Buzatu, fostul sot al Gabrielei Cretu, a avut un post rezervat timp de 28 de ani, desi nu a predat.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.