Intrarea în politică ar trebui să fie, prin definiție, un act de responsabilitate și dorință de a contribui la binele comunității. În realitate însă, mulți văd politica drept o cale rapidă către statut social, influență și acces la resurse publice. Tentația de a abuza de putere rămâne ridicată în România, iar corupția în politică a devenit o temă recurentă în care dosarele penale ale politicienilor continuă să pună la îndoială integritatea multor figuri publice.
O analiză realizată de Ziare.com arată din ce partide provin cei mai mulți cu dosar penal și numele politicienilor care au fost corupți de putere, fie au intrat în politică având deja probleme cu legea și și-au construit carierele politice doar pentru a-și proteja interesele.
Pornind de la cazul actual Nordis care a devenit viral prin amploarea pagubelor, vom analiza politicienii care s-au ales cu dosar penal după o perioadă în politică sau cei care au intrat cu probleme penale. Nordis este un caz complex. Laura Vicol, fostă deputată PSD și șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, și soțul acesteia, Vladimir Ciorbă, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Vicol este acuzată de complicitate la delapidare și constituire a unui grup infracțional organizat în cadrul companiei Nordis, una dintre cele mai controversate entități din domeniul imobiliar din România.
Un alt caz actual este cel al lui Vlad Oprea, primarul din Sinaia acuzat și el de corupție. Acesta este unul dintre cei mai longevivi primari din România și a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de mită și abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, edilul ar fi primit șpăgi de aproape un milion de euro, sumă pe care ar fi folosit-o pentru achiziționarea unui castel în Franța. Cazul are ramificații în Nordis. Procurorii au descoperit o serie de tranzacții suspecte care implică sume colosale de bani. Vlad Oprea este acuzat că, în 2021, ar fi cerut și primit 238.000 de euro de la reprezentanții companiei Nordis în schimbul aprobării unui plan urbanistic zonal pentru construirea unui hotel de lux în stațiunea Sinaia.
Un alt scandal semnificativ care a încheiat anul trecut îl reprezintă Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății din partea PNL, care este urmărit penal de DNA pentru luare de mită și abuz în serviciu. Tătaru ar fi primit mită de la zeci de pacienți care au beneficiat de tratamente și intervenții la spitalul din Huși sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare printre care găini și ouă.
Iulian Dumitrescu (PNL) – fost președinte al Consiliului Județean Prahova este vizat de un dosar penal deschis de DNA. Acesta este acuzat de trafic de influență, luare și dare de mită. Potrivit procurorilor, Iulian Dumitrescu, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Prahova, a fost trimis în judecată pentru 6 infracțiuni, după cum urmează: trafic de influență, 2 infracțiuni de luare de mită, dare de mită în formă continuată (55 acte materiale), efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată (6 acte materiale) și fals în declarații de avere în formă continuată (4 acte materiale).
În cadrul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii figurează nume cunoscute precum George Becali și Mirela Matichescu. Becali, parlamentar AUR, a fost condamnat în trecut la trei ani de închisoare pentru schimbul de terenuri cu MApN, având un prejudiciu de 892.758 de dolari.
Mirela Matichescu, membră PSD, se află sub urmărire penală pentru abuz în serviciu și pentru acordarea ilegală de fonduri nerambursabile, prejudiciind bugetul județului Constanța cu aproximativ 800.000 de lei.
Călin Georgescu, figură proeminentă a partidului POT, este vizat de un dosar penal deschis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), după ce în mai multe județe au fost descoperite afișe electorale ilegale. Conform Autorității Electorale Permanente (AEP), afișele acestuia nu respectau legislația privind finanțarea campaniilor electorale, lipsindu-le codul de identificare fiscală al candidatului.
Pe 4 februarie 2025, IGPR a anunțat oficial că investighează circumstanțele în care au fost finanțate activitățile de promovare electorală ale lui Călin Georgescu. Totodată, ANAF a început verificări legate de fluxurile financiare din campania sa electorală, suspectând că ar putea exista finanțări ilegale. În apărarea sa, Călin Georgescu a susținut că activitatea sa a fost susținută exclusiv de voluntari și că “nu au existat costuri”, însă anchetatorii analizează toate tranzacțiile din conturile acestuia pentru a stabili proveniența fondurilor.
Diana Șoșoacă a devenit cunoscută nu doar pentru pozițiile sale politice, ci și pentru comportamentul excentric și acțiunile provocatoare. Europarlamentara SOS are un dosar penal după ce a participat, la Tâncăbești, județul Ilfov, la comemorarea liderului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Momentul a fost transmis în direct pe rețelele de socializare, aceasta fiind filmată depunând candele și flori la o troiță dedicată liderului legionar.
Acesta nu este însă singurul dosar în care Diana Șoșoacă este implicată. Într-un alt incident, președinta SOS România a agresat verbal o jurnalistă de la Antena 3, în incinta Palatului Parlamentului. Procurorii au deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă într-o instituție fundamentală a statului.
Mircia Chelaru (AUR), deputat și în actuala legislatură, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare. Acesta este acuzat că a obținut în mod fraudulos o locuință de serviciu, pe care ulterior a vândut-o la un preț de 13 ori mai mare decât valoarea inițială.
Mihai Chirica (PNL) – primarul Iașului este un alt exemplu de politician cu probleme penale. Trimis în judecată de DNA în patru dosare distincte, Chirica este acuzat de complicitate la fals intelectual și complicitate la abuz în serviciu. Dosarele vizează atât autorizarea unor construcții ilegale, cât și emiterea de documente în baza unor declarații false, prejudiciind bugetul local.
Costel Alexe (PNL), fost ministru al Mediului, este implicat în două dosare penale, fiind trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu și luare de mită, dar și pentru instigare la delapidare. Procurorii susțin că Alexe ar fi primit mită constând în tablă pentru acoperișuri, în schimbul unor favoruri acordate unor companii de stat.
Vlad Voiculescu (USR), fost ministru al Sănătății și actual europarlamentar, este urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Potrivit anchetatorilor, în martie 2021, Voiculescu ar fi ordonat achiziționarea unor loturi suplimentare de vaccinuri anti-COVID (Pfizer și Moderna), deși stocurile existente erau deja suficiente pentru campania de vaccinare. Decizia ar fi provocat un prejudiciu semnificativ bugetului de stat.
Robert Negoiță (Primarul Sectorului 3, București) este urmărit penal în trei dosare distincte. Prima anchetă, deschisă în 2016, vizează o evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro. Ulterior, în 2022 și 2023, Negoiță a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că ar fi emis documente nelegale pentru construirea și intabularea unui bloc în zona centrală a Bucureștiului. Procurorii susțin că „în perioada 2015-2021, suspectul Negoiță Robert Sorin (…) ar fi aprobat emiterea presupus nelegală a unor documente necesare construirii și intabulării unei construcții (bloc) situate în zona centrală a municipiului București”. El nu mai este membru PSD, dar este susținut de formațiunea politică.
Un dosar care nu a fost finalizat este cel al lui Dumitru Buzatu, fost președinte al Consiliului Județean Vaslui și fost membru marcant al PSD. În septembrie 2023, Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii DNA, primind 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă în obținerea unui contract public. Banii au fost găsiți în portbagajul mașinii sale, după ce fuseseră înmânați într-un restaurant.
Ancheta a scos la iveală detalii șocante. Potrivit procurorilor, Buzatu ar fi amenințat un funcționar din cadrul Direcției Tehnice cu un pistol, pentru a grăbi procesul de emitere a documentelor necesare pentru încasarea mitei. În prezent, procesul se reia de la zero la Curtea de Apel Iași, după ce unul dintre judecători a intrat în concediu medical.
Unul dintre cele mai controversate și de durată dosare penale din România este cel al Mineriadei din iunie 1990, în care este inculpat fostul președinte al României, Ion Iliescu, alături de fostul premierPetre Roman. Acuzațiile aduse de procurorii militari sunt extrem de grave, vizând infracțiuni contra umanității.
Politicieni noi, corupție veche
Fenomenul politicienilor cu dosare penale rămâne o problemă structurală în politica românească, însă o categorie aparte o reprezintă politicienii care au intrat în politică având deja probleme cu legea. Această practică ridică întrebări esențiale legate de criteriile de selecție a candidaților și de integritatea noilor formațiuni politice. În cazul partidului POT, mai mulți membri au devenit cunoscuți nu prin activitatea politică, ci prin dosarele penale în care sunt implicați.
Un exemplu care a stârnit controverse este cel al Petru Octav Ursăscu, membru al partidului POT, care a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu amânarea pedepsei, după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului. Deși pedeapsa nu implică executarea în regim de detenție, condamnarea sa aduce o pată serioasă asupra imaginii formațiunii politice.
Daniel Mihai Plai, membru POT, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în urmă cu trei ani, alături de 111 inculpați, pentru participarea la o schemă de fraudare a unui examen militar. Plai ar fi încercat să devină militar profesionist prin mijloace ilegale, fapta fiind considerată extrem de gravă, având în vedere că viza accesul într-o instituție strategică a statului român.
Un alt nume controversat este cel al lui Răzvan Mirel Chiriță, membru POT, ales pentru un mandat în București. Acesta este anchetat de DNA pentru atribuirea unor contracte supraevaluate de achiziție de materiale sanitare, suspectându-se că acestea au fost semnate în mod preferențial, cu prejudicii semnificative aduse bugetului public.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/coruptie/politicieni-dosare-penale-1922352
