PNL vrea să bage în politică o nouă categorie profesională. Avocații, notarii și medicii pot fi deja parlamentari sau consilieri locali

Mai mulți parlamentariPNL au depus vineri, 7 ianuarie, o inițiativă legislativă prin care o nouă categorie profesională va putea să dețină în același timp calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau judeţene și meseria de bază.

Liberalii spun că avocații, notarii și medicii, care pot deveni parlamentari fără probleme, aduc funcției expertiza lor, iar același lucru l-ar putea face și arhitecții.

Proiectul, semnat de 9 parlamentari liberali, modifică şi completează Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect.

Actul normativ prevede eliminarea din lege a referirilor la faptul că Ordinul Arhitecţilor din România ar fi o organizaţie apolitică.

De asemenea, proiectul conţine, într-un articol nou introdus, că exercitarea profesiei de arhitect este compatibilă numai cu:

Potrivit iniţiatorilor, scopul acestui proiect este de “a elimina barierele inutile, de a permite specialiştilor în arhitectură să contribuie la dezvoltarea politicilor publice, menţinând, totodată, standardele profesionale ridicate”.

“De exemplu, în cazul avocaţilor, notarilor sau medicilor, legislaţia permite exercitarea profesiei simultan cu deţinerea calităţii de parlamentar, fapt care subliniază recunoaşterea valorii adăugate aduse de aceşti profesionişti în procesul legislativ”, precizează aceştia în expunerea de motive a proiectului.

Totodată, iniţiatorii susţin că modificarea propusă are ca scop “promovarea expertizei profesionale în sfera decizională”, precum şi “eliminarea discriminărilor profesionale”.

“Arhitecţii, prin natura profesiei lor, au o înţelegere profundă a spaţiului urban, dezvoltării sustenabile, planificării teritoriale, prezenţa lor în forurile legislative aduce o valoare adaugată procesului decizional”, arată aceştia.

“Compatibilitatea dintre profesia de arhitect cu funcţiile publice elective răspunde unei nevoi de a elimina barierele care limitează participarea activă a profesioniştilor în viaţa publică”, au menţionat iniţiatorii.

Proiectul va intra în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind decizională.

Source URL: https://ziare.com/parlamentari-romani/pnl-compatibilitate-functie-deputat-senator-consilier-1922344


Analyse


2025-03-06 15:21:28

General Sentiment: positive (score: 0.2 magnitude: 1.5)

Subject: PNL propune schimbari legislative

Entity Sentiment:

  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • avocat: positive (score: 0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • notar: positive (score: 0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • medic: positive (score: 0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • arhitect: positive (score: 0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 4)
  • Legea nr. 184/2001: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Ordinul Arhitectilor din Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Senat: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Camera Deputatilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Legislation

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: PNL propune o initiativa legislativa pentru a permite arhitectilor sa detina functii publice elective, similar cu avocatii, notarii si medicii.

Summary: PNL a depus o initiativa legislativa care permite arhitectilor sa detina functii publice elective, similar cu avocatii, notarii si medicii. Proiectul modifica Legea nr. 184/2001 si elimina referirile la Ordinul Arhitectilor din Romania ca organizatie apolitica. Scopul este de a elimina barierele si de a promova expertiza profesionala in sfera decizionala. Proiectul va fi dezbatut in Senat, Camera Deputatilor fiind decizionala.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.