Revine taxa de poluare auto: peste 8 milioane de mașini sunt vizate de noul impozit

România va fi nevoită să adopte „legea taxării mijloacelor de transport poluante”. Chiar dacă detaliile sunt încă neclare, noua taxă auto este o condiție pentru accesarea fondurilor PNRR.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat la finalul lunii ianuarie, într-un interviu acordat Agerpres, că România va depune în iunie-iulie la Comisia Europeană o cerere de accesare a unei noi tranșe în valoare de 2,7 miliarde de euro din PNRR, cerere condiționată de o serie de reforme precum legea taxării mijloacelor de transport poluante.

  • „Este o transpunere de Directivă a Uniunii Europene (…) toate statele membre au obligaţia transpunerii directivei şi, odată cu aceasta, o schimbare a mecanismului de impozitare pentru mijloacele de transport, astfel încât cele poluante vor plăti această taxă privind certificatele ITS şi emisiile proporţional cu nivelul de poluare”, a declarat ministrul.

El a adăugat, citat de profit.ro, că 8 milioane de mașini vor fi vizate de noua taxă, „în funcție de numărul de kilometri parcurși și a mijloacelor de transport poluante”.

  • „Este o lege cu un impact destul de mare, sunt peste 8 milioane de mijloace de transport. Jalonul este la Ministerul Transporturilor și are o sensibilitate destul de ridicată ca aplicare. Este un jalon foarte important pentru ce înseamnă reformele asumate prin PNRR și de mare complexitate. Afectează mulți posesori de mijloace de transport și are impact asupra bugetelor autorităților locale. O parte din banii din taxă se duc la autorități locale, altă parte din bani se duc la CNAIR, să fie utilizați la întreținerea drumurilor”, a indicat acesta.

În 2006, 2008, 2012 și 2013, Guvernul a introdus diferite variante de taxe auto și timbru de mediu, toate fiind declarate nelegale de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene și restituite ulterior posesorilor de autovehicule.

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/revine-taxa-de-poluare-auto-peste-8-milioane-de-masini-sunt-vizate-de-noul-impozit_3574399.html


Analyse


2025-03-01 03:32:24

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1)

Subject: Taxa auto pentru masini poluante

Entity Sentiment:

  • taxa de poluare auto: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • Marcel Bolos: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Comisia Europeana: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PNRR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Uniunea Europeana: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • CNAIR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Curtea de Justitie a Uniunii Europene: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • News
  • Environment
  • Economy

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Finance

Excerpt: Romania va introduce o noua taxa auto pentru vehiculele poluante, ca parte a reformelor necesare pentru accesarea fondurilor PNRR.

Summary: Romania va introduce o noua taxa auto pentru vehiculele poluante, ca parte a reformelor necesare pentru accesarea fondurilor PNRR. Ministrul Marcel Bolos a anuntat ca peste 8 milioane de masini vor fi afectate, iar taxa va fi calculata in functie de nivelul de poluare si numarul de kilometri parcursi. O parte din fondurile colectate vor fi alocate autoritatilor locale si CNAIR pentru intretinerea drumurilor. In trecut, diverse taxe auto au fost declarate nelegale de Curtea de Justitie a Uniunii Europene.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.