Crin Antonescu numește singurul scenariu în care va părăsi cursa prezidențială

Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale din luna mai, a declarat, miercuri seară, că nu există niciun motiv să se retragă din competiţie şi a subliniat că nu are încredere în sondajele de opinie, dar că, totuşi, acestea urmează să fie făcute.

„Eu sunt (…) un om serios. N-am avut un răspuns uşor de dat la propunerea liderilor acestor partide, dar, după ce l-am dat, nu e niciun fel de motiv care să mă determine să mă retrag din această cursă. Oricâte dificultăţi ar fi, nu e o cursă uşoară, oricât ar părea la un moment dat de insuficientă chiar susţinerea acestor partide, determinarea mea va fi dusă până la capăt. Deci nu există motiv să mă determine să mă retrag din această cursă, decât dacă, Doamne fereşte, Dumnezeu consideră că firul vieţii mele pământeşti trebuie să se oprească înainte de 4 mai”, a declarat Crin Antonescu, miercuri seară, la Antena 3, după ce a fost întrebat dacă se va retrage din cursa alectorală, potrivit News.ro.

Antonescu a afirmat că nu crede în sondaje de opinie, iar rezultatele acestora nu l-ar putea determina să renunţe la competiţia electorală.

„Chiar nu înţeleg de ce, după ce de o lună s-a discutat cu poftă cum nu o să fiu susţinut nici de PNL, nici de PSD, acum au început dacă nu cumva o să se răzgândească. Nimeni n-a pus la îndoială… domnul Nicuşor Dan a ieşit şi a spus omul că vrea să candideze (…), nimeni nu l-a întrebat că de ce nu te susţin ăia, nu te retragi? Tot eu trebuie să fiu întrebat dacă nu cumva se răzgândesc partidele”, a spus Antonescu.

El a adăugat că nu se îndoiește de partidele care și-au arătat susținerea față de el în cursa pentru Cotroceni.

„Eu cred în sinceritatea sprijinului acordat de PSD, pentru că altfel n-aş fi acceptat să particip, ar fi fost o mascaradă din partea mea, să mergem acolo să ne prefacem că luăm decizii. Dincolo de asta ştiu că şi capacitatea PSD şi a PNL, nu ştiu de UDMR, e mult mai mică decât altădată de a-şi duce sute de mii, milioane de voturi unde vor conducerile partidelor. Eu ştiu foarte bine că dacă nu voi lua suficiente voturi cât să câştig, va fi responsabiltiatea mea, nu a conducerilor PSD sau PNL, deci nici pe faţă nici pe dos nu pun capăt luptei, nu există temei de neîncredere între mine şi partide şi nu mă retrag”, a adăugat Crin Antonescu.

Source URL: https://hotnews.ro/crin-antonescu-numeste-singurul-scenariu-in-care-va-parasi-cursa-prezidentiala-1895937


Analyse


2025-03-27 07:38:51

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Declaratie Crin Antonescu candidatura

Entity Sentiment:

  • Crin Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 6)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • UDMR: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Antena 3: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Nicusor Dan: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Cotroceni: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Crin Antonescu a declarat ca nu exista niciun motiv sa se retraga din cursa prezidentiala, subliniind ca nu are incredere in sondajele de opinie si ca determinarea sa va fi dusa pana la capat.

Summary: Crin Antonescu, candidatul sustinut de PSD, PNL si UDMR la alegerile prezidentiale, a declarat ca nu exista niciun motiv sa se retraga din competitie, subliniind ca nu are incredere in sondajele de opinie. El a afirmat ca determinarea sa va fi dusa pana la capat si ca nu se indoieste de sprijinul partidelor care il sustin. Antonescu a mentionat ca, daca nu va obtine suficiente voturi, va fi responsabilitatea sa, nu a partidelor.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.