Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că îl bucură demisia Gabrielei Szabo din funcţia de director general al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, subliniind că a apreciat-o pentru performanţele sportive, dar nu şi pentru cele privind calitatea de manager, transmite Agerpres.
El a fost întrebat cum comentează demisia Gabrielei Szabo din funcţia de director general al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti şi acuzele lansate de ea la adresa edilului-şef, potrivit cărora acesta ar fi transformat clubul într-un „spaţiu de incertitudine, bârfe şi conflict”.
„E opinia dumneaei, dar demisia mă bucură, să ştiţi. Am apreciat-o ca sportiv, da, a fost o sportivă extraordinară pentru România, ca manager încă e plângerea formulată la DNA acum doi ani, de mine „, a declarat Nicuşor Dan, marţi, la Parlament.
Edilul-şef al Capitalei a fost prezent şi la lucrările din comisiile reunite de buget-finanţe, unde a venit să susţină amendamentul USR prin care se cere transpunerea în practică a rezultatului referendumului organizat la nivelul Capitalei.
Fosta campioană mondială şi olimpică la atletism Gabriela Szabo a demisionat la patru zile de la repunerea sa în funcţia de director general al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti prin hotărâre judecătorească.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Source URL: https://www.g4media.ro/nicusor-dan-demisia-gabrielei-szabo-ma-bucura-am-apreciat-o-pentru-performantele-sportive-dar-nu-si-pentru-cele-privind-calitatea-de-manager.html
