Ministrul Educaţiei, Daniel David, a transmis, luni, într-o postare pe blogul personal, că va fi acordată o atenţie „specială” dezvoltării curriculumului legat de cultura şi identitatea naţională, prin colaborare cu actorii principali din domeniu, în principal cu Academia Română, transmite Agerpres.

Daniel David a precizat că a prezentat luni în coaliţia de guvernare strategia de consultare, dezbatere publică a proiectelor planurilor-cadru pentru învăţământul liceal.

Colectarea propunerilor se va face până în 6 martie 2025, alături de o serie de dezbateri naţionale.

Potrivit ministrului, proiectele planurilor-cadru vor fi adaptate pe baza propunerilor venite pentru a exprima „o modernizare” a Educaţiei din ţară, larg acceptată în sistem, care să pună în centru elevul, să susţină profesorii şi să lase loc pentru implicarea părinţilor, a societăţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media: