Lucian Romașcanu, o nouă replică pentru Raluca Turcan în scandalul furtului tezaurului dacic: „Doamna a început să facă o analiză a mandatelor mele”

Preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu (PSD), a declarat, luni, 27 ianuarie, despre furtul pieselor din tezaur, de la muzeul din Olanda, că nu vrea să lanseze acuzaţii gratuite, ci vrea doar să se lămurească.

”Vreau să o liniştesc pe doamna Turcan, care în loc să răspundă la întrebare, a început să facă analiza mandatelor mele. Să răspundă la întrebare şi după care vedem şi cine ce a făcut mai mult pentru cultura română”, a mai spus social-democratul.

”Cei în drept trebuie să răspundă şi în special doamna Turcan ar trebui să răspundă dacă era cazul să se dea şi dacă nu s-a dat, de ce nu s-a dat (hotărârea de guvern, nr). În ordonanţă spune dacă sunt mai multe instituţii implicate. Am văzut un răspuns al doamnei Turcan, dar să vedem dacă va fi validat. În condiţiile date, au fost mai multe instituţii care au fost implicate în această expoziţie, sigur cu titular de contract, Muzeul Naţional de Istorie. Una peste alta, o să ne lămurim ce este în ţară. Ce este afară, clar este vina celor din Olanda. Imaginaţi-vă ce s-a întâmplat dacă dispărea vreun Rubens în România”, a spus Lucian Romaşcanu.

”O să analizăm intern şi o să vedem dacă există vinovăţii şi dacă există, ale cui sunt”, a completat Romaşcanu.

Preşedintele CJ Buzău a arătat că, dacă nu s-a emis o hotărâre de guvern, îi este greu să creadă că s-a discutat în şedinţa de guvern.

”Doamna Turcan, fiind ministru, îşi asumă responsabilităţile de ministru. Repet, eu nu o învinovăţesc spre doamna Turcan de absolut nimic, pur şi simplu am ridicat o întrebare privind necesitatea acestei hotărâri de guvern, având în vedere ordonanţa de urgenţă promovată chiar de doamna Turcan”, a mai spus social-democratul.

”Aşteptăm un răspuns în sensul acesta şi din partea doamnei ministru, un răspuns care înţeleg că a venit pe pagina dumneaei de Facebook, dar şi un răspuns din partea celor care ştiu şi interpretează aşa cum trebuie. (..) Din perspectiva textului, când spui mai multe instituţii, pot fi mai multe muzee. Sau pot fi Ministerul Culturii, Muzeul Naţional de Istorie al României, Ministerul Apărării şi aşa mai departe. O să ne lămurim. Cert este că trebuie să ştim cum a plecat acest Tezaur. Nu este prima oară când pleacă, sunt nenumărate exemple. Eu am fost la două din aceste expoziţii, la Lisabona şi la Roma. S-a plecat cu Hotărârea de guvern, sigur a fost şi transportul Ministerului Apărării implicat acolo, dar ceea ce s-a întâmplat aici este atât de dramatic, cât trebuie să ştim tot, de la iniţiere”, a spus Romaşcanu.

Lucian Romaşcanu a mai declarat că, deşi aprobarea vine la ministru, este o expoziţie organizată de Muzeul Naţional de Istorie al României, împreună cu alte unităţi şi instituţii muzeale, chiar din subordinea Ministerului Culturii şi din subordinea altor instituţii ale statului.

”Nu vreau să lansez acuzaţii gratuite, vreau doar să ne lămurim şi vreau să o liniştesc pe doamna Turcan, care în loc să răspundă la întrebare, a început să facă analiza mandatelor mele. Să răspundă la întrebare şi după care vedem şi cine ce a făcut mai mult pentru cultura română. Dar în acest moment trebuie să ne lămurim ce s-a întâmplat cu acest tezaur, de la plecare, la sosire. Din păcate am văzut şi îmi doresc ca partea olandeză, care este integral responsabilă de acest furt, să facă toate demersurile să recupereze acest tezaur”, a spus Romaşcanu.

Preşedintele CJ Buzău a menţionat că ”ţara de destinaţie şi ţara care este exclusiv responsabilă în acest moment este Olanda şi muzeul partener de acolo”.

Source URL: https://ziare.com/lucian-romascanu/replica-raluca-turcan-furt-tezaur-dacic-olanda-1920070


Analyse


2026-09-14 09:28:41

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.