Fechet vrea restructurări și la Romsilva: „Când devii ministru al Mediului, ești sfătuit să nu te cerți cu vânătorii și pădurarii”

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat la Digi24 că vrea să reducă posturile de conducere de la Romsilva și că va lua cât de curând o decizie privind reorgnizarea instituției. „Deşi administrează peste jumătate din Fondul Forestier Naţional, este extrem de ineficientă,” a precizat ministrul.

„O decizie pe care o voi lua foarte curând se referă la reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Este o instituţie care deşi administrează peste jumătate din Fondul Forestier Naţional este extrem de ineficientă. Aştept cu nerăbdare cifrele lui 2024 pentru că există un risc semnificativ ca pentru prima oară în foarte mulţi ani instituţia să nu facă deloc profit ceea ce e aproape ridicol în opinia mea”, a declarat Mircea Fechet, la emisiunea În fața ta, de la Digi24.

Ministrul a explicat și ce va presupune procesul de restructurare.

„Un principiu este cel al modului în care activitatea economică într-o direcţie silvică, spre exemplu, generează profit sau nu, înţelegând anumite situaţii particulare. În Deltă e foarte greu să faci profit, spre exemplu, pentru că acolo ai mult plop, ai un lemn pe care oricum îl vinzi foarte greu şi procesul întreg de a-l transporta, de a-l exploata este unul anevoios şi poate că acela este un exemplu unde aş putea să nu fiu foarte riguros în ceea ce priveşte acest indicator. Însă, există direcţii silvice care administrează peste 100.000 de hectare de pădure şi care comparate cu alte direcţii silvice cu o suprafaţă similară au rezultate financiare mult diferite. Poate o direcţie silvică să piardă într-un an milioane de lei şi alta să asigure profit”, a precizat Mircea Fechet.

„Acesta un posibil indicator legat de numărul direcţiilor silvice care vor mai exista pentru că le voi spune foarte clar: ”În măsura în care nu faci profit, te desfiinţez!”, asta înseamnă că pleacă acasă directorul direcţiei silvice, pleacă acasă directorul economic, pleacă acasă directorul tehnic, pleacă acasă directorul comercial fiindcă avem 100 de directori în ţară doar la direcţiile silvice şi te lipeşte de o direcţie silvică performantă care ştie să facă management”, a adăugat ministrul.

„Unul dintre sfaturile pe care le primeşti când devii ministru al Mediului este să nu te cerţi cu vânătorii şi al doilea să nu te cerţi cu pădurarii. Mă simt obligat să spun că nu mai putem să stăm cu 99 de directori în ţară şi dacă vor fi din 99 sau 100 câţi avem astăzi, dacă vor rămâne 50 sau 30 sau 70 nu am de unde să ştiu, însă îmi propun să nu existe direcţie silvică pe pierderi, să nu existe direcţie silvică fără pădure, unii mai au două ocoale silvice în timp ce alţii au 20”, a precizat Fechet.

Editor : A.P.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/fechet-vrea-restructurari-si-la-romsilva-cand-devii-ministru-al-mediului-esti-sfatuit-sa-nu-te-certi-cu-vanatorii-si-padurarii-3096027


Analyse


2025-03-27 09:25:35

General Sentiment: negative (score: -0.3 magnitude: 1.2)

Subject: Restructurari la Romsilva

Entity Sentiment:

  • Mircea Fechet: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)
  • Romsilva: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 4)
  • Fondul Forestier National: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Digi24: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Environment

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Ministrul Mediului, Mircea Fechet, intentioneaza sa restructureze Romsilva din cauza ineficientei sale, mentionand ca ar putea reduce numarul de directori si posturi de conducere.

Summary: Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anuntat intentia de a restructura Romsilva, considerata ineficienta, prin reducerea posturilor de conducere si reorganizarea directiilor silvice. Fechet a subliniat ca unele directii silvice nu genereaza profit si ca este necesara o schimbare pentru a imbunatati managementul si eficienta. El a mentionat ca numarul de directori ar putea fi redus semnificativ, iar directiile care nu sunt profitabile ar putea fi desfiintate.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.