Călin Georgescu, gafă monumentală de ziua Unirii Principatelor: L-a încurcat pe Carol I cu Decebal

Suveranistul Călin Georgescu a făcut o declarație controversată pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, la Realitatea Plus. Acesta a afirmat că „ostașul necunoscut a respectat Legea Sarmisegetuzei, totul pentru țară, nimic pentru mine”. Deviza menționată îi aparține, însă, Regelui Carol I, iar de la daci nu există vreo lege documentată.

Georgescu a făcut această declarație în timp ce depunea o coroană de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I din București, potrivit Ziare.com. „Haideți să ne „înhorim”, pentru că de asta am venit: Unire și victorie! Haideți! Suntem la monumentul ostașului necunoscut. Am ținut în mod special să vin aici, pentru că el a intrat în istoria fără nume și a dat țării un nume mare, România. Este cel care a respectat legea pe care poporul român a înțeles-o, deja astăzi, prin unitate. Legea Sarmisegetuzei, totul pentru țară, nimic pentru mine”, a spus Călin Georgescu.

Georgescu recurge frecvent la simbolurile dacice în discursurile sale, însă, de această dată, a atribuit sloganul Regelui Carol I dacilor, confundând astfel grav istoria națională.

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/calin-georgescu-gafa-monumentala-de-ziua-unirii-principatelor-l-a-incurcat-pe-carol-i-cu-decebal_3561199.html


Analyse


2025-03-06 21:18:21

General Sentiment: negative (score: -0.4 magnitude: 1.2)

Subject: Gafa istorica de Calin Georgescu

Entity Sentiment:

  • Calin Georgescu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • Carol I: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Decebal: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Ziua Unirii Principatelor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Realitatea Plus: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Mormantul Ostasului Necunoscut: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Parcul Carol I: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Ziare.com: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • News
  • Politics
  • History

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Calin Georgescu a facut o gafa istorica de Ziua Unirii Principatelor, confundand sloganul Regelui Carol I cu simbolurile dacice.

Summary: Calin Georgescu a facut o declaratie controversata de Ziua Unirii Principatelor, confundand sloganul Regelui Carol I cu simbolurile dacice. In timp ce depunea o coroana de flori la Mormantul Ostasului Necunoscut, Georgescu a afirmat ca „ostasu necunoscut a respectat Legea Sarmisegetuzei, totul pentru tara, nimic pentru mine”, deviza apartinand de fapt Regelui Carol I. Aceasta confuzie a fost facuta in cadrul unei ceremonii la Parcul Carol I din Bucuresti, fiind relatata de Ziare.com. Georgescu recurge frecvent la simbolurile dacice in discursurile sale, insa de aceasta data a atribuit sloganul Regelui Carol I dacilor, confundand astfel grav istoria nationala.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.