Cum își sapă partidele tradiționale singure groapa: scandaluri politice, controverse, totul în favoarea partidelor anti-sistem. „Cheia schimbării este tot la partidele mari”

Deși partidele sistem au susținut după alegerile din 2024 că și-au învățat lecția dată de electorat, scandalurile publice zguduie PNL-ul și PSD-ul, erodând și mai multe încrederea oamenilor în partidele tradiționale. Recentele dezvăluiri ale lui Alfred Simonis cu privire la redistribuirea voturilor de la PSD către George Simion la alegerile prezidențiale complică și mai mult situația PSD, iar în cazul PNL, scandalul campaniei făcute în online, deturnată în favoarea lui Călin Georgescu, precum și reținerea primarului din Sinaia, Vlad Oprea într-un dosar DNA. Astfel, în loc să-și consolideze încrederea în ele, partidele nu fac decât să alimenteze și mai mult valul anti-sistem cu valențe naționalist-suveraniste care a cuprins România de câțiva ani încoace, în contextul în care acestea încearcă să recâștige încrederea alegătorilor.

Politologul George Jiglău spune că această acumulare de neîncredere în clasa politică a început de mult timp, iar asta explică virajul electoratului spre variante politice non-convenționale.

„Criza de încredere în partide trage după sine criza de încredere în instituții, parlament, consilii locale, guvern, toate cele care sunt populate de partidele în care nu are nimeni încredere. Deci, asta este o problemă mare. Acesta este fondul pe care politicieni cu un mindset mai puțin democratic să orienteze mersul țării, dacă au acces la funcții de conducere, către zone care nu sunt pe aceeași linie cu democrația sau democrația liberală, bazată pe drepturile omului.”, susține George Jiglău.

S-a văzut acum cât de ușor este să fie mobilizate niște numere mari de alegători pentru a-și pune ștampila pe așa ceva, dincolo de niște nemulțumiri.

„Asta este ceva ce s-a întâmplat în timp, nu se întâmplă doar pentru că am avut aceste dezvăluiri despre PSD sau despre PNL. Aș zice că se întâmplă criza aceasta de încredere tocmai din cauza PSD și PNL, care sunt unele dintre principalele responsabile pentru că ele sunt partidele care au fost la conducerea României din 1990 încoace, și practic de atunci a început să se acumuleze neîncrederea, care parte că dă în clocot”, mai spune el.

Jiglău subliniază că dacă extremismul nu va câștiga la alegerile din mai, mereu va plana pericolul acesta asupra României.

„Episoadele acestea recente nu fac decât să dea apă la moară, deci cu siguranță că se înscriu pe tendința aceasta de a da și mai multe argumente celor care deja nu aveau încredere în partidele acestea, și pe bună dreptate. E o dovadă fie de incompetență, fie de rea intenție, sau cel puțin de lipsă de transparență din partea acestor partide mari, în ceea ce privește deturnarea votului pe care îl dau oamenii, inclusiv pentru ele”, adaugă acesta.

Noi vorbim despre soluțiile acestea care au apărut pe piața politică mai recent, însă, de mulți ani încoace, există această așteptare permanentă să apară partide noi, oameni noi de undeva, din societatea civilă.

„A fost o perioadă din 2011-2012, când tot am avut valuri de proteste. Au fost proteste la adresa lui Băsescu, atunci cu Arafat în 2012, și a căzut guvernul Boc, am avut Roșia Montană în 2013, am avut protestele de la prezidențialele din 2014, am avut protestele de la Colectiv, Ordonanța 13, și din toate astea s-a creat o energie în societate care a dus la apariția USR. Cu toate acestea, într-adevăr, lozinca aceasta care este permanent în spațiul public cu oamenii noi n-a dispărut, iar USR suferă de pe urma faptului că, totuși, este la a treia tură de alegerile parlamentare, a fost deja de destule ori pe buletinul de vot, deci în niciun caz, dacă a fost vreodată perceput ca un partid nou, care reprezintă schimbarea, acum, cu siguranță nu mai este așa de nou. Acesta este blestemul partidului nou care încalecă valul. Ești nou prima dată. AUR cred că pățește asta, acum.”, spune George Jiglău.

Nevoia permanentă de schimbare este periculoasă și poate duce țara într-o direcție nedorită, deoarece forma pe care o ia schimbarea nu este predictibilă, consideră politologul.

„Spiritul acesta revoluționar nu știm în ce direcție ne duce, ce punem în loc și, evident, există riscul să punem în loc niște chestiuni care sunt periculoase pentru democrație”

Acesta consideră că schimbarea este tot în mâna partidelor tradiționale, care dispun de infrastructură în teritoriu, iar toată această infrastructură poate fi pusă în slujba unui obiectiv pozitiv.

George Jiglău subliniază că succesul electoral al partidelor anti-sistem este unul „ciclic”, fondul social și electoral care favorizează astfel de mișcări fiind permanent în structura socială.

Vlad Oprea, primarul PNL al orașului Sinaia, a fost plasat, joi, 23 ianuarie, de procurorii anticorupție, sub control judiciar pe o cauțiune în valoare de 600.000 de lei în dosarul în care este acuzat de corupție.

De asemenea, acesta a primit interdicția de a exercita funcția din care ar fi comis infracțiunea de abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Oprea este urmărit penal pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, fals în declarațiile de avere, în formă continuată, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, folosirea influenței ori autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, executarea fără autorizație legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizațiilor emise a lucrărilor de construire sau de desființare a unor imobile situate în orașul Sinaia.

„În iulie 2021, suspectul Oprea Vlad Gheorghe, în calitate de primar al orașului Sinaia ar fi pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale și ar fi primit indirect, în două tranșe, la datele de 22.12.2021 și 01.02.2022, suma totală de 238.000 euro, prin interpunerea în tranzacție a altor firme din grup și a societății comerciale administrate de mama suspectului, pentru a facilita obținerea de către reprezentantul societății comerciale a aprobării PUZ-ului necesar pentru construire hotel/aparthotel în orașul Sinaia, emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construire, precum și a celorlalte avize necesare realizării investiției”, arată sursa citată.

Surse judiciare au menționat anterior că edilul ar fi pretins de la Vladimir Ciorbă și ar fi primit, indirect, de la reprezentanții firmei SC Nordis Best Construct mită în valoare de aproape 240.000 euro pentru a facilita obținerea documentației necesare construirii în oraș a unui hotel/aparthotel.

O parte din suma de 238.000 euro, încasată de societatea mamei suspectului, ar fi fost folosită pentru achiziționarea de către acesta a unei stații de betoane din Turcia, în valoare de 133.800 euro, spun anchetatorii.

O altă controversă care zguduie PNL este cea legată de campania din online finanțată de partid, care ar fi fost deturnată în favoarea lui Călin Georgescu.

În decembrie 2024, publicația Snoop.ro scotea la iveală faptul că „acțiunea de campanie Echilibru și Verticalitate, de pe pe TikTok (n.red. campania lui Călin Georgescu), a fost plătită din banii Partidului Național Liberal”, potrivit unor surse conectate cu informațiile obținute de ANAF.

Informația a fost confirmată pentru Snoop din discuțiile și corespondența purtată chiar cu firma angajată de PNL, Kensington Communication, care a gândit campania.

Firma a plătit 130 de influenceri cooptați pe platforma FameUp, dar susține că „forma generată de Kensington Communication a suportat unele modificări, care nu aparțin echipei noastre și nici nu avem cunoștință să fi fost solicitate de către reprezentanți ai partidului”.

Recent, publicația Snoop a publicat o continuare a investigației care arată că ideea pentru campania prin intermediul FameUp a fost a lui Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte al PNL și actual europarlamentar.

Acesta le-a declarat însă jurnaliștilor că trebuie să discute cu Dan Motreanu, Ciprian Ciucu și cu firma Kensington despre acest subiect.

De partea cealaltă, PSD au mai dat și ei o palmă electoratului pe care încearcă să și-l apropie, după ce președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a recunoscut într-un TikTok pe care l-a făcut cu Marcel Ciolacu faptul că PSD i-a dat voturi lui George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Ulterior, premierul Marcel Ciolacu a dezmințit informația, spunând că a fost doar „o glumă proastă”.

Source URL: https://ziare.com/partide-politice/scandaluri-erodare-incredere-alimentare-extremism-1919604


Analyse


2025-03-01 01:27:48

General Sentiment: negative (score: -0.7 magnitude: 1.5)

Subject: Scandaluri politice in Romania

Entity Sentiment:

  • partid traditional: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 5)
  • PNL: negative (score: -0.7 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • PSD: negative (score: -0.7 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • George Jiglau: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Vlad Oprea: negative (score: -0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • George Simion: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Calin Georgescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Alfred Simonis: negative (score: -0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 2)
  • Marcel Ciolacu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Current Events

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Corruption,Public Safety

Excerpt: Scandalurile politice si controversele erodeaza increderea in partidele traditionale din Romania, favorizand partidele anti-sistem.

Summary: Scandalurile politice recente din Romania, inclusiv acuzatiile de coruptie impotriva primarului Vlad Oprea si dezvaluirile despre redistribuirea voturilor de la PSD catre George Simion, au erodat increderea in partidele traditionale precum PNL si PSD. Aceste evenimente alimenteaza valul anti-sistem si nationalismul suveranist, in timp ce politologul George Jiglau subliniaza ca criza de incredere in clasa politica a inceput de mult timp. In plus, campania online a PNL, deturnata in favoarea lui Calin Georgescu, si recunoasterea de catre Alfred Simonis a redistribuirii voturilor complica si mai mult situatia politica. Nevoia de schimbare este periculoasa, iar succesul electoral al partidelor anti-sistem este ciclic, fiind favorizat de structura sociala.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.