“Un grup de interese vrea să pună mâna pe Sinaia”. Cum se apără primarul cu castel în Franța după ce a fost pus sub control judiciar

Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia a declarat vineri, 24 ianuarie, că în spatele acuzelor care i se aduc este „un grup de interese care vrea să pună mâna pe Sinaia”. Vlad Oprea a mers vineri, la prânz, la sediul Poliţiei Sinaia, după ce a fost pus sub control judiciar şi trebuie să plătească până luni o cauţiune de 600.000 de lei.

Este clar că în spatele acestor acţiuni e acelaşi grup de interese care vrea să pună mâna pe Sinaia şi e clar că nu am niciun fel de legătura cu cei care au păcălit zeci de români să cumpere apartamente de câte 2 sau 3 ori, ceea ce e iar un lucru de neacceptat”, a declarat Vlad Oprea pentru Digi 24.

El a făcut referire, fără a rosti nume, la denunţul făcut de Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, care l-a acuzat că a primit mită 238.000 de euro pentru emiterea avizelor necesare construirii unui hotel în staţiunea prahoveană, susţinând că nu a luat şpagă.

Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a fost eliberat, joi seară, la expirarea ordonanţei de reţinere emise pe numele său. Edilul a fost plasat de către procurori sub control judiciar pe cauţiune şi cu interdicţia de exercita funcţia.

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, a fost reţinut, joi, 23 ianuarie, de procurorii DNA, în urma audierilor desfăşurate la sediul central al instituţiei. DNA a precizat că printre infracţiuni se numără luarea de mită în formă continuată, fals în declaraţiile de avere, abuz în serviciu, precum şi desfăşurarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia. Oprea ar fi primit 238.000 de euro pentru a facilita aprobarea unui PUZ pentru construirea unui hotel în Sinaia, iar cu o parte din bani ar fi cumpărat o staţie de betoane, folosind apoi veniturile obţinute pentru a-şi amenaja o vilă. Totodată, el ar fi permis ca un restaurant să funcţioneze fără autorizaţie într-un spaţiu închiriat de la firma mamei sale şi ar fi atestat în declaraţiile de avere aspecte necorespunzătoare adevărului.

Omul de afaceri Vladimir Ciorbă a confirmat, într-un mesaj postat pe Facebook, că el este cel care l-a denunţat pe primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea. El spune că încă, de la început, compania Nordis, care voia să ridice un complex hotelier în staţiunea de pe Valea Prahovei s-a confruntat cu ”numeroase obstacole”, documentele necesare fiind blocate ”în special de către primarul Vlad Oprea”. El susţine că, din cauza lipsei autorizaţiilor, proiectul Nordis Sinaia, în care ar fi urmat să se investească 20 de milioane de euro, a suferit întârzieri nejustificate de peste 3 ani şi 7 luni.

Source URL: https://ziare.com/primar-sinaia-vlad-oprea/grup-interese-vrea-puna-mana-sinaia-1919580


Analyse


2025-03-27 22:45:42

General Sentiment: negative (score: -0.6 magnitude: 1.5)

Subject: Scandal de coruptie la Sinaia

Entity Sentiment:

  • Vlad Oprea: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 7)
  • Sinaia: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 4)
  • Vladimir Ciorba: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Nordis: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • DNA: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)

Classification:

  • News
  • Politics
  • Corruption

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal,Corruption

Excerpt: Primarul Vlad Oprea din Sinaia este acuzat de coruptie si plasat sub control judiciar, in timp ce un grup de interese ar incerca sa preia controlul asupra orasului.

Summary: Primarul Vlad Oprea din Sinaia a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de coruptie, inclusiv luare de mita si fals in declaratii. Acuzatiile includ primirea a 238.000 de euro pentru facilitarea aprobarii unui PUZ pentru un hotel. Oprea neaga acuzatiile, sustinand ca un grup de interese incearca sa preia controlul asupra orasului. Vladimir Ciorba, patronul Nordis, l-a denuntat pe Oprea, acuzandu-l de blocarea documentelor necesare pentru un proiect hotelier, cauzand intarzieri semnificative.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.