Partidul Național Liberal se va reuni duminică, începând cu ora 11:00, în cadrul Consiliului Național, pentru a valida candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai, din partea coaliției.
Conform unor surse ale observatornews.ro, Antonescu își va prezenta, în timpul acestei ședințe, programul de țară.
Se pare că el este mai bine perceput de electoratul PSD decât de cel al PNL, unde se confruntă cu o rată de respingere de 40-45%, conform unor sondaje menționate de surse politice. În acest context, Antonescu a transmis un mesaj de mobilizare către liderii PNL, subliniind importanța implicării active în campanie. De asemenea, el plănuiește să viziteze filialele partidului din teritoriu pentru a motiva electoratul și a întări sprijinul.
Biroul Executiv al PNL este cel care a decis în unanimitate convocarea Consiliului Național pentru validarea candidaturii pe 13 ianuarie.
Ilie Bolojan, președintele PNL, a afirmat că domnul Crin Antonescu este “un om cu o mare experiență politică”, care-și face astfel revenirea în centrul atenției politice după o perioadă îndelungată de absență. Bolojan consideră că Antonescu reprezintă o opțiune capabilă să atragă electoratul divers al partidelor din coaliția de guvernare (PSD, PNL, UDMR) și chiar din USR.
PSD a aprobat în cadrul Consiliului Politic Național susținerea lui Antonescu, iar votul final va avea loc într-un Congres extraordinar planificat pentru 2 februarie.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/alegeri-prezidentiale-2025/crin-antonescu-acceptat-electoratul-pesedist-decat-liberal-1919413
