Autobronzant, ruj și farduri, pe bani publici. O primărie a cumpărat cosmetice de la firma unui deputat PNL

Primăria orașului Turceni, condusă de primarul Constantin Popescu, a efectuat la finalul anului trecut o achiziție de produse cosmetice în valoare de 4.100 de lei de la o firmă care aparține familiei deputatului PNL Gorj, Ion Iordache.

Potrivit Gazeta de Sud, lista produselor include diverse articole de înfrumusețare, precum:

– Farduri de ochi (palete iconic și nude)

– Rujuri lichide

– Mascara și eyeliner

– Creme de față

– Ulei de păr

– Loțiune autobronzantă

– Parfumuri și alte produse similare

Primăria a achiziționat și seturi cadou și produse pentru îngrijirea pielii

Achiziția a fost înregistrată pe 4 decembrie în portalul public de achiziții și a fost justificată ca fiind destinată premiilor acordate în cadrul unui concurs de frumusețe organizat la Balul Bobocilor de la Liceul din localitate, desfășurat trei zile mai târziu.

Primarul Constantin Popescu a declarat că produsele au fost achiziționate exclusiv pentru evenimentul Balul Bobocilor și nu în alte scopuri.

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/autobronzant-ruj-si-farduri-pe-bani-publici-o-primarie-a-cumparat-cosmetice-de-la-firma-unui-deputat-pnl_3559371.html


Analyse


2026-05-13 10:48:11

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.