Două ședințe consecutive sunt programate să aibe loc joi la Consiliul general al municipiului București, de la ora 10.00 și de la ora 14.00. Miza este numirea celor doi viceprimari ai Capitalei, care vor împărți atribuțiile cu primarul Nicușor Dan. Aceste nume vor fi reprezentative pentru că ele vor arăta cine va deține majoritate politică în actualul mandat al primarului Nicușor Dan.

Negocieri de ultima oră arată o posibilă răsturnare a calculelor de formare a unei majorități PSD-PNL-PUSL. Înainte de vot, negocierile aratau că două blocuri politice se bat pentru deținerea majorității, iar cheia este la PUSL, partidul lui Dan Voiculescu. Acest partid este menționat în ambele variante de majoritate.

Potrivit surselor G4Media, de partea primarului general Nicușor Dan, USR a intrat în negociere și a atras REPER, dar și PUSL lui Piedone și partidul extremist AUR. O astfel de componență este obligatorie pentru a constitui majoritatea, jumătate plus unul din 55 de mandate. În acest scenariu, se alătură toate forțele politice minus PNL și PSD. Dacă negocierile rămân valabile, sunt nominalizați viceprimarii Lucian Judele (USR) și Bogdan Jelea (PUSL). Votul este programat după ora 14.00.

În urmă cu patru zile, surse politice declarau pentru G4Media că o majoritate a fost negociată între PNL-PSD-PUSL, cu viceprimari de la PNL și PSD, Stelian Bujduveanu și Adrian Vigheciu. Mai multe informații AICI.

Joi, ședința de la ora 10.00 a început cu o răsturnare de situație, pentru că primul vot a arătat o majoritate formată în jurul USR, de 31 de voturi. Aceasta s-a pronunțat în favoarea desemnării ca președinte de ședință a unui reprezentant USR, respectiv Cosmin Smighelschi. A picat la vot nominalizarea ca prezidiul să fie susținut de consilierul general PNL Andrei Badiu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media: