Exclusiv Burduja, despre campania PNL de care a beneficiat Georgescu: „Cei care ne-au adus la câțiva pași de un dezastru trebuie să răspundă”

Ministrul Energiei, liberalul Sebastian Burduja, spune că cei care au deturnat campania PNL de pe TikTok în favoarea lui Călin Georgescu „trebuie să plătească”, pentru că e vorba și de bani publici, primiți de partid ca subvenție. Subiectul „trebuie tranșat cât mai repede”, a spus Burduja la Digi24.

„În campanie m-am implicat la PNL București, n-am fost în aceste discuții. Înțeleg că a fost o campanie, că ea a fost trolată de aparatul de propagandă din spatele domnului Georgescu. Dincolo de asta, eu știu că domnul Bolojan a dispus un audit, apropo de cum s-au cheltui banii în campanie la Partidul Național Liberal și cred că va prezenta aceste rezultate în interiorul partidului și va lua anumite măsuri pe baza acelor rezultate. Dincolo de asta, dacă cineva a încălcat legea, trebuie să răspundă în fața instanței”, a spus Burduja.

„Și eu sunt adeptul unei linii foarte dure, că România e în fața unui pericol existențial. Vom mai fi sau nu o democrație, vom mai fi sau nu în NATO și în Uniunea Europeană? Vom mai fi sau nu cu Vestul și nu Estul? Nu ai loc de compromisuri, de lașitate, să ne ascundem după deget. Deci, cei care au încălcat legea și cei care ne-au adus la câțiva pași de un dezastru trebuie să răspundă exemplar”, a continuat el.

Burduja spune că faptul că o campanie a PNL a ajuns să fie folosită pentru Călin Georgescu „este o mare dezamăgire”.

„Cred că cineva trebuia să se sesizeze. Cei care nu s-au sesizat, că sunt din partid sau din afara partidului, asta vom determina în urma auditului care se va face, trebuie să răspundă. Lucrurile care s-au întâmplat explică poate și lecția pe care inclusiv Partidul Național Liberal a primit-o la alegeri. Nu trebuie să mai permitem să se întâmple și pentru asta e nevoie de proceduri foarte clare în interiorul partidului. Până la urmă, sunt și bani din subvenția publică. Deci partidele în România sunt finanțate și de cetățeni, și prin cotizații și zi anii oamenilor, mai ales, mai ales. Și atunci este o întrebare extrem de legitimă: ce s-a întâmplat cu acești bani și cine se face răspunzător de ceea ce s-a întâmplat?”, a mai spus Burduja.

Potrivit unei anchete jurnalistice a Snoop, campania PNL de pe Tiktok, de care a ajuns să beneficieze Călin Georgescu, a pornit de la o idee a europarlamentarului Rareș Bogdan. Acesta a spus că a contactat firma prin care s-a făcut această campanie prin intermediul micro-influencerilor, dar spune că mai departe nu a fost treaba lui șinu a urmărit cum se desfășoară această campanie.

Editor : M.B.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/burduja-despre-campania-pnl-de-care-a-beneficiat-georgescu-cei-care-ne-au-adus-la-cativa-pasi-de-un-dezastru-trebuie-sa-raspunda-3092303


Analyse


2025-03-04 19:35:38

General Sentiment: negative (score: -0.4 magnitude: 1.5)

Subject: Controversa campaniei PNL

Entity Sentiment:

  • Sebastian Burduja: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 4)
  • PNL: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 5)
  • Calin Georgescu: negative (score: -0.3 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • Ilie Bolojan: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Rares Bogdan: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Digi24: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Public Safety

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Finance

Excerpt: Sebastian Burduja critica deturnarea campaniei PNL in favoarea lui Calin Georgescu si cere responsabilitate pentru utilizarea fondurilor publice.

Summary: Sebastian Burduja, ministrul Energiei, critica deturnarea campaniei PNL de pe TikTok in favoarea lui Calin Georgescu, subliniind necesitatea responsabilitatii pentru utilizarea fondurilor publice. Burduja mentioneaza ca Ilie Bolojan a dispus un audit pentru a investiga cheltuielile din campanie si subliniaza importanta respectarii legii. El considera ca situatia este o dezamagire majora si ca trebuie luate masuri clare pentru a preveni repetarea unor astfel de incidente. Rares Bogdan, europarlamentar, a initiat campania, dar nu a urmarit desfasurarea acesteia.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.