Ilie Bolojan, despre reorganizarea personalului Senatului: „Nu va fi nicio influenţă politică”

Ilie Bolojan, preşedintele Senatului României, a oferit miercuri clarificări cu privire la reorganizarea personalului instituţiei, respingând afirmaţiile conform cărora cei afectaţi vor fi demişi.

„Colegii care vor pleca nu vor fi demişi de nimeni. Peste tot, unde numărul de posturi de execuţie va fi mai mic decât cel actual, conform legii, se vor organiza concursuri. Aceste concursuri nu vor fi organizate de preşedintele Senatului sau de membrii biroului permanent, ci conform legii de echipele stabilite de către conducerea funcţionarilor publici din instituţie”, a declarat Bolojan.

El a subliniat că transparenţa şi legalitatea vor sta la baza procesului de selecţie.

„Şefii de servicii, directorii, vor avea două posibilităţi. Să facă nişte concursuri corecte şi să-i păstreze pe cei care sunt profesionişti şi lucrează perfect. Sau dacă cumva le va trece prin cap să facă nişte concursuri care nu ies corect, înseamnă că vor trebui să lucreze pentru cei care îi protejează, pentru că nu vor mai avea foarte multe posturi de oameni care nu justifică existenţa”.

Vezi mai multe articole din categoria politic

De asemenea, Bolojan a recunoscut posibilitatea unor procese intentate de angajaţii afectaţi: „Cu siguranţă vor avea loc procese. Nu e niciun fel de problemă. Problema noastră este să procedăm legal, corect”.”

Preşedintele Senatului a mai afirmat că a cerut sprijinul sindicatelor pentru a asigura desfăşurarea corectă a concursurilor: „Vă rog să ne ajutaţi să facem concursuri corecte. Vă garantez că nu va fi nicio influenţă politică şi avem tot interesul ca aparatul Senatului să fie ocupat nu de oameni care nu justifică existenţa, veniţi într-o vreme sau alta, ci de oameni care îşi fac treaba şi care sunt profesionişti”.

Reorganizarea personalului din Senat urmează să se desfăşoare conform unui calendar legal şi va include o reevaluare a posturilor existente.

Source URL: https://www.mediafax.ro/politic/ilie-bolojan-despre-reorganizarea-personalului-senatului-nu-va-fi-nicio-influenta-politica-22658967


Analyse


2025-03-02 06:14:24

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: Reorganizarea personalului Senatului

Entity Sentiment:

  • Ilie Bolojan: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
  • Senatul Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Ilie Bolojan clarifica reorganizarea personalului Senatului, subliniind transparenta si legalitatea procesului, fara influenta politica.

Summary: Ilie Bolojan, presedintele Senatului Romaniei, a clarificat reorganizarea personalului institutiei, subliniind ca nu va exista influenta politica si ca procesul va fi transparent si legal. Concursurile pentru posturi vor fi organizate conform legii, iar sefii de servicii vor avea optiunea de a pastra profesionistii. Bolojan a recunoscut posibilitatea unor procese intentate de angajatii afectati si a cerut sprijinul sindicatelor pentru a asigura corectitudinea concursurilor.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.