Victor Ponta, fostul
prim-ministru al României și fost candidat la alegerile prezidențiale a
divorțat de Daciana Sârbu, după un mariaj de 19 ani.
Aflat în Statele Unite ale
Americii, unde a participat la ceremonia de învestire a președintelui Donald
Trump, Victor Ponta a făcut primele declarații după divorțul de femeia cu care
a stat 19 ani, Daciana Sârbu.
„De mai mult timp am învățat
să nu mai fac absolut niciun fel de comentariu despre viața mea privată,
deoarece doresc să îmi protejez cât pot de bine familia. Au avut prea mult de suferit
toți din cauza activităților mele publice! Mulțumesc de înțelegere”, a declarat
Victor Ponta pentru actualitate.net.
Pe lângă declarația de avere de
pe site-ul Camerei Deputaților, care confirmă că Victor Ponta nu mai este
împreună cu Daciana Sârbu, fostul prim ministru a postat pe contul de Facebook
trei fotografii, iar una arată mana stângă din care se observă că nu mai poartă
verighetă.
În urma separării, băiatul
lui Victor Ponta, Andrei, din căsnicia anterioară cu Roxana Ponta, a rămas
alături de tatăl său, iar cele două fiice, Irina, fiica lui Victor Ponta și
Dacianei Sârbu și Maria, fiica adoptată de cuplu, au rămas în grija Dacianei
Sârbu.
De asemenea, potrivit
declarația de avere fostul premier, Victor Ponta, a rămas proprietarul a trei
apartamente situate în București, Istanbul și Dubai.
Source URL: https://adevarul.ro/politica/victor-ponta-dupa-divortul-de-daciana-sarbu-au-2416497.html
Analyse
2025-03-10 02:01:11
General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)
Subject: Divortul lui Victor Ponta
Entity Sentiment:
- Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 6)
- Daciana Sarbu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
- Statele Unite ale Americii: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- Donald Trump: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- Andrei Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- Roxana Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- Irina Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- Maria Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- Bucuresti: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- Istanbul: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- Dubai: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
Classification:
Language: romanian
Safety Moderation: Politics
KeyPhrases:
- Victor Ponta a divortat de Daciana Sarbu
- familia a suferit din cauza activitatilor publice
KeyWords:
- divort
- Victor Ponta
- Daciana Sarbu
- familie
- apartamente
Excerpt: Victor Ponta a divortat de Daciana Sarbu dupa 19 ani de casnicie, mentionand ca familia sa a suferit din cauza activitatilor sale publice.
Summary: Victor Ponta a anuntat divortul de Daciana Sarbu dupa 19 ani de casnicie, subliniind ca familia sa a suferit din cauza activitatilor sale publice. In urma separarii, fiul sau Andrei a ramas cu el, iar fiicele Irina si Maria au ramas cu Daciana Sarbu. Ponta a ramas proprietarul a trei apartamente in Bucuresti, Istanbul si Dubai.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.