USR cheamă Avocatul Copilului în Parlament, pentru centrele rezidenţiale din Târgu Mureş

USR solicită ca Avocatul Copilului să vină în Parlament pentru explicaţii, în contextul dramelor din centrele rezidenţiale din Târgu Mureş, anunţă formaţiunea.

Deputata USR Oana Ţoiu solicită ca Avocatul Copilului să vină la prima şedinţă a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor pe subiectul situaţiei din centrele pentru copiii cu dizabilităţi. Adjunct al Avocatului Poporului, cu rang de secretar de stat, Ioan Gânfălean ar fi trebuit să se ocupe în ultimii şapte ani, de când ocupă funcţia, exact cu apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului, potrivit unui comunicat de presă.

Solicitarea de chemare la Comisia pentru muncă a Avocatului Copilului a fost formulată de deputata USR Oana Ţoiu în contextul informaţiilor privind condiţiile inumane în care au fost găsiţi zeci de copii cu dizabilităţi în centre de plasament din subordinea DGASPC Mureş şi a necesităţii de a fi evaluat onest, în urma controalelor în teren, a impactului pe care îl au modificările aduse legii serviciilor sociale.

Deputata USR Oana Ţoiu cere ca Avocatul Copilului să fie chemat în prima şedinţă a Comisiei, pe 27 ianuarie.

Vezi mai multe articole din categoria politic

„Trebuie să aducem la masa soluţiilor, în Parlament, pe toţi cei care au ca datorie protecţia copiilor, ca să nu se mai repete greşelile trecutului, să putem construi un sistem în care copiii nu mai sunt ignoraţi sau abuzaţi, ci protejaţi si încurajaţi să îşi atingă potenţialul. Avocatul Copilului, adjunct al Avocatului Poporului cu atribuţii în verificarea centrelor de plasament pentru copii şi a modului în care sunt respectate drepturile acestora, trebuie să ne prezinte ce măsuri a luat şi să vedem dacă e nevoie de noi modificări ale legislaţiei”, declară deputata USR Oana Ţoiu.

Potrivit USR, în 2024, instituţia Avocatul Poporului a avut un buget de 5 milioane de euro, iar instituţia are un centru teritorial chiar în Târgu Mureş, acolo unde au fost descoperite probleme cu tratamentul şi recuperarea copiilor cu dizabilităţi din centrele de plasament.

Potrivit Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, Avocatul Copilului are atribuţia de a soluţiona orice sesizare legată de încălcarea drepturilor copilului şi de a efectua vizite inopinate de control la centrele de plasament. Totodată, Avocatul Copilului poate sesiza organele de urmărire penală atunci când constată existenţa unor indicii privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală împotriva copiilor.

Source URL: https://www.mediafax.ro/politic/usr-cheama-avocatul-copilului-in-parlament-pentru-centrele-rezidentiale-din-targu-mures-22655408


Analyse


2025-03-03 11:24:06

General Sentiment: negative (score: -0.2 magnitude: 1.5)

Subject: USR cere explicatii in Parlament

Entity Sentiment:

  • USR: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 5)
  • Avocatul Copilului: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 6)
  • Oana Toiu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Targu Mures: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • Ioan Ganfalean: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • DGASPC Mures: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 1)
  • Avocatul Poporului: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Social Issues

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Public Safety,Harm & Tragedy

Excerpt: USR solicita Avocatului Copilului sa vina in Parlament pentru explicatii privind conditiile inumane din centrele rezidentiale din Targu Mures.

Summary: USR solicita ca Avocatul Copilului sa vina in Parlament pentru a oferi explicatii privind conditiile inumane din centrele rezidentiale din Targu Mures. Deputata USR Oana Toiu a cerut ca Avocatul Copilului sa fie prezent la prima sedinta a Comisiei pentru munca si protectie sociala din Camera Deputatilor. Ioan Ganfaelean, adjunct al Avocatului Poporului, ar fi trebuit sa se ocupe de protectia drepturilor copilului. Solicitarea vine in contextul informatiilor despre conditiile inumane in care au fost gasiti copii cu dizabilitati in centrele de plasament din subordinea DGASPC Mures. USR subliniaza necesitatea evaluarii impactului modificarilor legislative asupra serviciilor sociale si cere masuri pentru a preveni repetarea greselilor din trecut.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.