Diana Șoșoacă face o declarație fără precedent: „Aș putea face ani grei de închisoare”. Ce a putut să facă șefa SOS

În ultimii ani, Diana Șoșoacă a menținut relații cu Ambasada Rusiei, stat aflat sub embargo, din partea UE. Din acest motiv, europarlamentara se așteaptă ca în orice moment să fie trimisă în spatele gratiilor.

Șefa partidului SOS a acordat un interviu pentru cea mai veche publicație din Rusia, Izvestia:

„Având în vedere că sunt singurul candidat cu interdicție de a candida la alegerile prezidențiale din 2024, nu știu dacă mi se va permite să candidez din nou pentru cea mai înaltă funcție. Autoritățile din România se tem de candidatura mea. Mulți români îmi cer cu insistență să candidez la președinție și să corectez nedreptatea istorică ce a fost comisă de Curtea Constituțională, dar asta nu depinde de mine, ci de capitalele străine care guvernează România. Sunt singurul politician care s-a opus direct autorităților și a mers împotriva politicii oficiale de colonizare a României.

Chiar şi numai pentru acest interviu, CCR mă poate interzice din nou la alegerile prezidenţiale, dacă acestea se vor mai organiza. Iar pentru o vizită la Moscova, aş putea inclusiv să fac ani grei de închisoare, să fiu dată afară din Parlamentul European, iar Partidul SOS România să fie scos în afara legii”, a declarat Șoșoacă, în presa din Rusia.

Șefa SOS a vorbit în interviu și despre dorința sa, ca România să restabilească relațiile cu Rusia. Ea a declarat, de asemenea, că Bucureștiul ar trebui să devină locul în care Ucraina și marile puteri militare vor negocia pacea, cu privire la conflictul de la graniță.

„România duce oficial o politică ostilă și absurdă față de Rusia, la fel ca și Comisia Europeană și Parlamentul European, în loc să lupte spre cooperare în beneficiul ambelor state. Spre deosebire de clasa conducătoare, care este aservită Occidentului, poporul român vrea pace și relații bune atât cu Rusia, cât și cu toate celelalte state. Occidentul ne-a târât în ​​acest conflict pe care îl sprijină cu toată puterea. Dacă mi se permite să particip la alegerile prezidențiale și devin Președintele României, voi opri sprijinul pentru Ucraina pe care îl voi redirecţiona către românii nevoiaşi şi dezvoltarea ţării.

Conflictul din Ucraina trebuie încheiat imediat prin negocieri pe care Kievul nu le acceptă. El insistă să ne tragă pe toți într-un conflict global doar pentru a-l menține pe Zelenski la putere. Datorită poziției noastre unice de capitală ortodoxă a unui stat membru UE și NATO, precum și tradiției noastre diplomatice de dinainte de 1990, cred că Bucureștiul este cel mai potrivit pentru a găzdui aceste negocieri. România ar putea acționa ca un mediator între Rusia și Ucraina (dacă situația politică din România se va schimba după alegeri – N.D.) pentru a opri ostilitățile dintre cele două state și a stabili pacea în regiune. Mai mult, în Ucraina trăiesc peste 1 milion de români, care sunt supuși discriminării și opresiunii din partea regimului Zelenski”, a precizat Șoșoacă.

Source URL: https://ziare.com/diana-sosoaca/inchisoare-ccr-1918084


Analyse


2025-03-05 20:13:17

General Sentiment: mixed (score: -0.1 magnitude: 1.5)

Subject: Declaratie controversata Diana Sosoaca

Entity Sentiment:

  • Diana Sosoaca: mixed (score: 0 magnitude: 0.7, occurrence: 5)
  • Rusia: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • UE: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Ucraina: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Zelenski: negative (score: -0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Izvestia: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • CCR: negative (score: -0.2 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,War & Conflict

Excerpt: Diana Sosoaca face o declaratie controversata despre relatiile cu Rusia si posibilele consecinte legale.

Summary: Diana Sosoaca a declarat ca ar putea face inchisoare pentru relatiile sale cu Rusia, un stat aflat sub embargo UE. Ea a mentionat ca este singurul candidat interzis la alegerile prezidentiale din 2024 si a criticat politica Romaniei fata de Rusia. Sosoaca a sugerat ca Romania ar trebui sa restabileasca relatiile cu Rusia si sa devina un mediator in conflictul din Ucraina. Ea a criticat sprijinul Romaniei pentru Ucraina si a propus redirectionarea acestuia catre romanii nevoiasi.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.