Un fost ambasador și consilier prezidențial anunță că intră în cursa pentru Palatul Cotroceni

Fostul ambasador și consilier prezidențial Cătălin Avramescu a anunțat joi, într-o postare pe Facebook, că va candida la alegerile prezidențiale din 2025.

„Voi candida la funcția de Președinte al României. De ce? Pentru că am ajuns, ca țară, într-o situație inacceptabilă. Candidații anunțați până acum sunt foarte slabi. Nu înțelegi, efectiv, ce legătură au ei cu “descrierea postului”.

Așa riscăm să devenim prima țară din lume care alege un alienat mintal pe post de Președinte. Susținut de care partid sau alianță? Nu doresc în acest moment niciun sprijin al partidelor. Din păcate, acestea sunt grav compromise. Și-au făcut-o cu mâna lor. Să promovezi un puturos de profesie (“Am trăit pe banii nevestei zece ani”) înseamnă să nu îți respecți țara și electoratul. Mulțumesc, nu am nevoie de un asemenea “sprijin””, a scris Avramescu pe rețeaua de socializare.

„Dacă cunoașteți pe cineva mai calificat și dispus să candideze, vă rog să îmi dați de știre”

Avramescu spune că este „liberal clasic”.

„Ce orientare politică reprezint? Liberal clasic. (Așa cred). Ce mă califică? Patru ani am condus cancelaria Președintelui, cinci ani ambasador, docent al Universității din Helsinki, în prezent profesor de științe politice la Universitatea din București și director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române.

Lucrurile sunt simple. Dacă cunoașteți pe cineva mai calificat și dispus să candideze, vă rog să îmi dați de știre. Am să îl susțin fără nici un fel de rezerve. Până atunci, ne vedem în campanie. Care începe astăzi”, a transmis Cătălin Avramescu.

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/un-fost-ambasador-si-consilier-prezidential-anunta-ca-intra-in-cursa-pentru-palatul-cotroceni_3552479.html


Analyse


2025-03-06 08:18:13

General Sentiment: mixed (score: 0.1 magnitude: 1.2)

Subject: Candidatura lui Catalin Avramescu

Entity Sentiment:

  • Catalin Avramescu: positive (score: 0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 3)
  • Palatul Cotroceni: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Romania: negative (score: -0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Facebook: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Universitatea din Bucuresti: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Academia Romana: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

KeyPhrases:

  • Catalin Avramescu anunta candidatura
  • critica candidatii actuali
  • liberal clasic

KeyWords:

  • Catalin Avramescu
  • candidatura
  • presedintie
  • Romania
  • alegeri

Excerpt: Catalin Avramescu, fost ambasador si consilier prezidential, a anuntat ca va candida la alegerile prezidentiale din 2025, exprimandu-si nemultumirea fata de candidatii actuali si dorinta de a nu primi sprijin de la partide.

Summary: Catalin Avramescu, fost ambasador si consilier prezidential, a anuntat pe Facebook ca va candida la alegerile prezidentiale din 2025. El critica starea actuala a tarii si candidatii anuntati, considerandu-i slabi si necalificati. Avramescu se declara liberal clasic si nu doreste sprijinul partidelor, pe care le considera compromise. El isi prezinta experienta profesionala si invita pe oricine mai calificat sa candideze, exprimandu-si disponibilitatea de a-i sustine.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.