IIohannis IGNORĂ vocea poporului. Cum îi SFIDEAZĂ pe români: demisia pe care o trece cu vederea

Iohannis IGNORĂ vocea poporului. Cum îi SFIDEAZĂ pe români: demisia pe care o trece cu vederea

Klaus Iohannis îi ignoră în continuare pe români, după ce Curtea Constituțională i-a prelungit mandatul. Președintele ilegitim s-a folosit de revolta oamenilor în timpul celor două mandate la Cotroceni, iar acum tace. Sfidarea la adresa românilor din cei 10 ani din era Iohannis au fost caracterizați de faptul că mereu a cerut demisii după revolta oamenilor, iar acum el este cel care refuză să plece de la vârful statului, chiar dacă al doilea mandat a ajuns la final. 

Klaus Iohannis a profitat de furia oamenilor la adresa guvernului după ce a fost adoptată ordonanța 13. Atunci, în 2017, a mers în piața Universității cu o geacă roșie, unde a făcut baie de mulțime și a cerut în cor cu românii revoltați o schimbare pentru țară. Schimbare care însă nu a venit nici atunci și nici acum.

Alt an, alte proteste. Pe 10 august, 2018, Iohannis a mers atât de departe încât a cerut demisia Guvernului, la trei zile de la violențele din piața Victoriei.

Iar mandatul său a fost marcat de-a lungul timpului de aroganță și tăcere. Unul dintre momentele care va rămâne în amintirea românilor este cel în care, ajuns la o întâlnire oficială din Paris, șeful statului și-a aruncat paltonul pe mașină după ce a coborât.

La mai bine de o lună de la anularea alegerilor și după mai multe proteste, Klaus Iohannis nu a explicat nici acum de ce a rămas în funcție. Aceeași constituție pe care Iohannis o folosește drept scut pentru a rămâne în fotoliul de la Cotroceni, spune însă că mandatul președintelui poate fi PRELUNGIT doar în caz de calamitate sau război.

“Eu nici nu pot sa plec. Cum sa plec daca Constitutia imi spune ca trebuie sa stau? Nu este o alegere. Daca as pleca, ar trenbui prin demsie… Sa plec prin demisie, sigur, este posibil, dar nu as face-o fara o motivatie extrem,extrem de solida pentru interesul public”, declara Iohannis.

Klaus Iohannis nu a avut însă nicio reacție nici după Protestul din Capitală unde au participat peste 50 de mii de oameni.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/politica/iohannis-ignora-vocea-poporului-cum-ii-sfideaza-pe-romani-demisia-pe-care-o-trece-cu-vederea_6785f7c7e46bcb7ad007e052


Analyse


2025-02-28 11:10:16

General Sentiment: negative (score: -0.7 magnitude: 1.5)

Subject: Critica lui Iohannis

Entity Sentiment:

  • Klaus Iohannis: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 6)
  • Curtea Constitutionala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Cotroceni: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Universitate: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Paris: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Articolul critica atitudinea presedintelui Klaus Iohannis, acuzandu-l de ignorarea vointei populare si de refuzul de a demisiona, in ciuda protestelor si a finalizarii mandatului sau.

Summary: Articolul critica presedintele Klaus Iohannis pentru ignorarea vointei populare si refuzul de a demisiona, in ciuda finalizarii mandatului sau. Se mentioneaza ca Iohannis a profitat de furia oamenilor in trecut, dar acum refuza sa plece, folosind Constitutia ca scut. Se aminteste de protestele din 2017 si 2018 si de lipsa de reactie a presedintelui la protestele recente.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.