Premierul canadian, Justin Trudeau, a descris declarațiile lui Donald Trump despre posibila anexare a Canadei ca pe o tactică menită să distragă atenția oamenilor de la impactul tarifelor propuse de el.
Trump, care spune că va impune tarife de 25% asupra tuturor importurilor canadiene, cu excepția cazului în care Ottawa sporește securitatea frontierei, a declarat marți că ia în considerare utilizarea „forței economice” pentru a achiziționa Canada.
„Ceea ce cred că se întâmplă este că președintele Trump, care este un negociator foarte priceput, îi face pe oameni să fie oarecum distrași de acea conversație”, a spus Trudeau pentru CNN când a fost întrebat despre remarcile lui Trump, scrie The Guardian.
„Petrol și gaze și electricitate și oțel și aluminiu și cherestea și beton și tot ce cumpără consumatorii americani din Canada (se vor) scumpi dintr-o dată dacă va merge mai departe cu aceste tarife”, a spus el.
Trudeau, care săptămâna aceasta a spus că nu există nicio șansă ca țara sa să devină parte a SUA, a reiterat pentru CNN că Ottawa va impune contramăsuri dacă Trump va lua măsuri legate de această amenințare.
Trudeau a amintit că, în timpul unei dispute comerciale bilaterale din 2018, Canada a impus tarife pe ketchup-ul Heinz, cărți de joc, bourbon și motociclete Harley-Davidson, „lucruri care ar răni muncitorii americani”.
El a adăugat: „Dar nu vrem să facem asta pentru că crește prețurile pentru canadieni și dăunează celui mai apropiat partener comercial al nostru.”
”Împreună, ce naţiune minunată ar fi!„
Președintele ales Donald Trump a reiterat ideea că Statele Unite și Canada ar putea „fuziona”, la scurt timp după ce premierul canadian Justin Trudeau și-a anunțat demisia. Această propunere fusese deja adusă în discuție în cadrul unei întâlniri cu premierul canadian la Mar-a-Lago, la începutul lunii decembrie, iar Trump a reafirmat-o public ulterior, la jumătatea lunii decembrie, pe rețeaua sa socială, Truth Social, conform relatărilor AFP.
„Dacă Canada ar fuziona cu Statele Unite, nu ar exista tarife, taxele ar scădea dramatic şi Canada ar fi TOTAL SIGURĂ de ameninţarea navelor ruseşti şi chinezeşti care o înconjoară constant. Împreună, ce naţiune minunată ar fi!!!”, a scris preşedintele ales, a cărui victorie în alegerile prezidenţiale din SUA a fost validată luni de Congres.
În schimb, Casa Albă a declarat luni că premierul canadian Justin Trudeau, care a anunţat că va demisiona în următoarele luni după nouă ani la putere, a fost un „prieten statornic” al Statelor Unite. „Prim-ministrul Trudeau a fost un prieten de nădejde al Statelor Unite în timpul deceniului în care a condus guvernul canadian, am colaborat îndeaproape pe toată gama de probleme”, a declarat reporterilor purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, citată de Reuters. „Preşedintele este recunoscător pentru parteneriatul prim-ministrului şi pentru angajamentul său de a apăra America de Nord de ameninţările geopolitice ale secolului 21”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.
Nu rata știrile importante ale zilei
Source URL: https://ziare.com/sua/trudeau-trump-declaratii-anexare-canada-1916666
