Ministrul Educației nu exclude majorarea salariilor profesorilor: Cu o condiție majoră

Ministrul Educației nu exclude o posibilă majorare a salariilor din sistemul de Învățământ. Daniel David precizează că nu se pune problema unor indexări la început de an, ci că e nevoie de răbdare și o analiză a modului în care evoluează economia.

În funcție de cum va merge economia spre mijlocul anului, premierul știe că dacă lucrurile se stabilizează din punct de vedere financiar, are de onorat promisiunile pentru educație, spune ministrul Educației, Daniel David, întrebat dacă salariile profesorilor vor fi majorate.

„Premierul, la întâlnirea cu partenerii de dialog social, a spus foarte clar că și după discuția pe care am avut-o și eu în coaliție și cu premierul, în care și eu am spus că la încheierea grevei, au fost niște promisiuni făcute profesorilor. Sigur, o parte din acele promisiuni, o parte a fost onorată iar premierul a spus că în funcție de cum va merge economia spre mijlocul anului, el știe că dacă lucrurile se stabilizează din punct de vedere financiar, are de onorat promisiunile pentru educație. Iar reprezentanții sindicatorilor au participat la întâlnirea respectivă și pot să confirm acest lucru”, spune la Antena 3 CNN ministrul Educației, Daniel David.

Despre nemulțumirile studenților privind subvenționarea transportului, el spune că „e foarte greu când pierzi un drept pe care l-ai avut”.

„Sigur că puteam discuta dacă ar fi trebuit dată opțiunea aia, dar odată ce le-ai dat-o, este un drept. Eu înțeleg, le înțeleg frustrările, dar același lucru pot să le spun și lor, trebuie să vedem cum se va stabiliza situația financiară a țării și sunt convins că dacă lucrurile vor merge bine și nu văd de ce să nu meargă bine cel puțin în a doua parte a anului, în condițiile în care ne uităm la economia internațională, nu pare să vină o criză. Sigur, avem această problemă foarte mare și măsurile, într-un fel, sunt justificate la un astfel de deficit care pune la risc țara. Măsurile sunt justificate, dar eu sunt optimist pe ce se va întâmpla în a doua parte a anului și atunci, repet, premierul a spus acest lucru. El știe care de onorat niște promisiuni. (…) Vom rediscuta acest lucru, fiindcă a fost un drept dat și nu a fost doar ceva ce a înghețat, a fost ceva ce s-a luat”, încheie David.

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/ministrul-educatiei-nu-exclude-majorarea-salariilor-profesorilor-cu-o-conditie-majora_3545511.html


Analyse


2025-02-27 20:18:52

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: Salarii profesori in discutie

Entity Sentiment:

  • Daniel David: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Ministrul Educatiei: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • premierul: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Antena 3 CNN: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • News
  • Education
  • Economy

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Finance

Excerpt: Ministrul Educatiei, Daniel David, discuta despre posibilitatea majorarii salariilor profesorilor, conditionata de evolutia economiei. Premierul a promis onorarea angajamentelor daca situatia financiara se stabilizeaza.

Summary: Ministrul Educatiei, Daniel David, a declarat ca majorarea salariilor profesorilor depinde de evolutia economiei, mentionand ca premierul a promis onorarea angajamentelor daca situatia financiara se stabilizeaza. De asemenea, a abordat nemultumirile studentilor privind subventiile pentru transport, subliniind ca masurile economice sunt justificate de deficitul bugetar, dar este optimist pentru a doua parte a anului.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.