Gabriela Ruse, venită din calificări şi locul 125 mondial, o va întâlni pe Irina Begu, locul 83 mondial, în primul tur al Australian Open, conform tragerii la sorţi de la Melbourne, transmite News.ro.

Tot venită din calificări, Anca Todoni, locul 110 mondial, o va întâlni pe chinezoaica Qinwen Zheng, locul 5 mondial.

Sorana Cîrstea, locul 72 mondial, va evolua în primul tur cu ucraineanca Elina Svitolina, locul 29 mondial şi favorită 28.

A cincea româncă de pe tabloul principal, Jaqueline Cristian, locul 85 WTA, va juca în compania sportivei croate Petra Martic, locul 132 mondial, venită din postura de lucky-loser.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media: