Crin Antonescu nu a fost invitat la prima ședință a coaliției PSD-PNL-UDMR din 2025: „Nicio problemă, fac alte lucruri”

Crin Antonescu nu a fost invitat la prima ședință a coaliției PSD-PNL-UDMR din 2025: „Nicio problemă, fac alte lucruri”

Crin Antonescu, propunerea de candidat independent a coaliției PSD-PNL-UDMR, care s-a autosuspendat din această postură, a declarat luni, 6 ianuarie, la Antena 3, că nu este nicio problemă dacă nu va participa pe 8 ianuarie la prima ședință a coaliției din acest an.

„Dacă sunt informatii pe care doresc să le dau sau să avem discuții, mă pot invita. Dar nu sunt membru de drept al acestei coaliții. Nu e nicio problemă dacă nu sunt acolo, absolut deloc. Am un program mai lejer ziua respectivă, pot face anumite lucruri…”, a spus Crin Antonescu, în contextul în care premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că o să discute cu el pe 8 ianuarie, când se reunește coaliția.

„Sigur, mă duc cu plăcere dacă sunt invitat, dar nu are o semnificație politică. În fond, ce ar putea afla în plus de la mine?”, a continuat el.

Antonescu a susținut că nu îl deranjează că nu a fost chemat: „Dacă totuși mă invită, poate le este dor, voi fi acolo. Nu este o problemă”.

Crin Antonescu, 65 de ani, a anunțat pe 4 ianuarie că își suspendă candidatura la alegerile prezidențiale și a acuzat partidele din coaliție că l-au lăsat singur. „Eu sunt cel care spun, domnilor sau băieţi, mergeţi şi mai gândiţi-vă şi, dacă mai aveţi vreo treabă cu mine, mă căutaţi. Dacă nu, nu, că nu v-am căutat eu”, a afirmat Antonescu.

Decizia a venit la nici două săptămâni după ce a confirmat discuțiile cu PSD și PNL pentru a fi candidat comun. Pe 22 decembrie 2024, Antonescu a spus că poartă discuții cu partidele proeuropene privind candidatura sa, așa cum scrisese Libertatea, citând surse din ambele partide.

Pe 28 decembrie 2024, coaliția PSD-PNL-UDMR a stabilit calendarul alegerilor prezidențiale 2025, potrivit surselor Libertatea. Primul tur a fost programat pe 23 martie, iar al doilea pe 6 aprilie 2025. Totuși, până acum nu a fost dată nicio hotărâre de Guvern care să bată în cuie aceste date, iar alegerile ar putea fi organizate cel mai devreme la finalul primăverii.

 
 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

Source URL: https://www.libertatea.ro/stiri/crin-antonescu-nu-a-fost-invitat-chemat-prima-sedinta-coalitie-psd-pnl-udmr-2025-5147407


Analyse


2026-01-29 22:53:56

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.