Candidează Laura Codruța Kovesi la alegerile prezidențiale? Scenariu avansat de un analist politic

Criza politică de la București se adâncește pe măsură ce partidele politice clasice găsesc cu greu un candidat comun, după retragerea lui Crin Antonescu. Nicușor Dan – care și-a anunțat intenția de a intra în cursa prezidențială – nu a primit sprijinul formațiunilor politice, scenariu în care un alt candidat ar putea să apară în următoarele zile. Analistul politic Cozmin Gușă nu exclude varianta în care șefa EPPO, Laura Codruța Kovesi, ar putea să fie propulsată în această bătălie politică din 2025.

„Sinteza momentului: Crin Antonescu, și dacă va rămâne candidat, va fi unul ‘mort‘, el s-a decredibilizat în mod decisiv prin autosuspendare, dar a devenit limpede că PSD nu-l va susține”, afirmă Gușă.

„Edi Hellvig, promotorul și protectorul lui Crin, a ajuns astfel cu spatele la zid, e o postură ce-l face și mai operativ în jocul subteran de putere, deci va fi obligat să se reorienteze, miza sa uriașă (și a protectorilor săi!) e legată de impunerea unui viitor președinte al României.

Azi i-a scos la rampă pe Bolojan, Kelemen, ba chiar și pe Zuckerman, arătându-și astfel zona de control, iar moderatorii TV l-au indicat deja pe Nicușor Dan ca alternativă de susținere pentru PNL”, afirmă analistul.

„Mulți pricepem că se poate ajunge astfel chiar la Candidata Manciuriană Laura Kovesi, cu care ține legătura Bolojan.

Ciolacu a priceput că viitorul președinte se va impune doar în acord cu Planul Orban-Putin-Trump, deci își joacă cu dibăcie cărțile în această direcție, având avantajul mare al poziției de premier. În aceste condiții, cu tăcerea celor trei decidenți menționați mai sus referitor la decesul democrației România, chiar aveți impresia că se sinchisește cineva dacă alegerile au loc înainte sau după Paște?!”, a concluzionat Cozmin Gușă, pe pagina sa de Facebook.

Candidatura lui Nicușor Dan

Nicuşor Dan a fost întrebat, la Digi 24, dacă el crede că poate câştiga alegerile ca independent, fără sprijinul coaliţiei. ”Eu am făcut un anunţ la momentul acela în care nu exista un candidat al coaliţiei şi care mi-au spus că, evident, mi-aş dori susţinerea cât multe partide din pro-occidentale. Anunţul rămâne valabil”, a spus Dan (afirmațiile lui Nicușor Dan, pe larg aici).

Source URL: https://www.stiripesurse.ro/candideaza-laura-codruta-kovesi-la-alegerile-prezidentiale-scenariu-avansat-de-un-analist-politic_3541419.html


Analyse


2025-03-05 15:27:33

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Candidatura lui Kovesi la prezidentiale

Entity Sentiment:

  • Laura Codruta Kovesi: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Cozmin Gusa: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Nicusor Dan: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Crin Antonescu: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • Edi Hellvig: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Bolojan: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Kelemen: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Zuckerman: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Ciolacu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Planul Orban-Putin-Trump: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Analistul politic Cozmin Gusa sugereaza ca Laura Codruta Kovesi ar putea candida la alegerile prezidentiale din 2025, in contextul crizei politice din Romania.

Summary: Analistul politic Cozmin Gusa sugereaza ca Laura Codruta Kovesi ar putea fi un candidat la alegerile prezidentiale din 2025, in contextul crizei politice din Romania, unde partidele clasice intampina dificultati in a gasi un candidat comun. Nicusor Dan si-a anuntat intentia de a candida, dar nu a primit sprijin politic. Crin Antonescu s-a retras, iar Edi Hellvig, sustinatorul sau, trebuie sa se reorienteze. Gusa mentioneaza si alti posibili candidati precum Bolojan, Kelemen si Zuckerman, si subliniaza ca viitorul presedinte va fi ales in acord cu un plan international.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.